Nechifor: Victoria lui Victor Ponta la prezidentiale va marca sfarsitul unui regim politic abuziv


Intră acum și în grupul de

Preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că victoria în alegerile prezidenţiale a liderului PSD, Victor Ponta, va marca sfârşitul unui regim politic abuziv.

CN PSD

 „Victoria în alegerile prezidenţiale a domnului Victor Ponta va marca sfârşitul unui regim politic abuziv şi momentul începerii unui nou proiect naţional bazat pe valorile autentice ale poporului român. Vrem o ţară în care scandalurile politice să nu mai domine, vrem o ţară care să facă politici pentru familie, o ţară care iubeşte copiii, care îi respectă pe cei care au muncit o viaţă, o ţară care să fie puternică în Europa şi care să aibă o poziţie respectată la masa deciziilor. Aceasta este România puternică şi este realitatea în care toţi vrem să trăim.” a apreciat preşedintele PSD Suceava, Cătălin Ioan Nechifor.

CN PSD 3

O delegaţie formată din 70 de social-democraţi suceveni a participat, marţi, la lucrările Consiliului Naţional al PSD care a decis ca Victor Ponta să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Delegaţia suceveană condusă de preşedintele Cătălin Ioan Nechifor, a mai fost formată din membrii Biroului Politic Judeţean, parlamentari, primari şi consilieri judeţeni care au votat în unanimitate pentru susţinerea lui Victor Ponta în cursa pentru alegerile prezidenţiale.

Consiliul Naţional lărgit al PSD a acceptat, în unanimitate de voturi ale celor 6000 de social – democraţi prezenţi, candidatura preşedintelui Partidului Social Democrat, Victor Ponta, pentru funcţia de preşedinte al României.

CN PSD 2

Tot în cadrul lucrărilor Consiliului Naţional s-a hotărât ca, până la Congresul Naţional, toţi membrii de partid să cunoască această hotărâre, prin intermediul adunărilor generale care se vor organiza în fiecare oraş, comună şi chiar secţie de vot, începând cu 1 august 2014. În luna septembrie se vor organiza şi Conferinţe Judeţene ale PSD, în toată ţara, la care premierul şi-a exprimat dorinţa de a participa.

 


Intră acum și în grupul de