Lider al PDL Suceava: Pe parcursul celor 45 de zile nu vom mai incerca sa facem schimbari in niciuna dintre localitatile judetului Suceava

ioan balan 3

Conferinta de presa

Ioan Balan, presedinte PDL Suceava, deputat PDL de Suceava

“In afara de faptul ca li se servesc minciuni si promisiuni oamenilor de catre guvernul Ponta, nu mai primesc decat scumpiri si impozite si taxe noi.

Au vazut cu totii cat de generos si marinimos este maria sa Ponta cu masinile cele noi. Mai bine de jumatate din scolile sucevene nu au toalete si autorizatii de functionare. Aici trebuia sa se vada mana marinimosului Ponta. Nu zic ca nu trebuiau aceste masini. Cunosc implicarea primarilor si a directorilor de scoli si drumurile pe care le fac pentru a putea incepe anul scolar. Daca scoala va incepe cu tavanele coscovite, nu e vina primarilor.

Sub comanda presedintelui, prefectului si a catorva parlamentari, s-a inceput de ieri sa se ia la mana primarii si consilierii locali. Am discutat cu cativa colegi de ai nostri care au fost abordati si li s-a promis ca le va fi angajata sotia si copiii numai daca in perioada asta vor trece in curtea PSD. Unora li se promite rezolvarea unor probleme cu statul.

Eu cred ca abordarea asta creeaza o bulversare si doar iluzia rezolvarii unor probleme. Oameni suntem toti si nu la buton ii poti muta dintr-o parte in alta in 45 de zile. Oamenii astia au fost in campanii electorale si au avut adversitati politice. Lucrurile nu se rezolva asa. Aceasta OUG a fost data impotriva firii si va fi atacata si declarata neconstitutionala. Ma intreb ce vor face acei oameni care vor trebui sa revina la matca si ei vor ramane intre scaune.

Noi vrem sa pastram ce avem. Nu avem nevoie de nici un primar sau consilier judetean sau local de la nici un partid. Nu participam la aceasta degringolada. Cetateanul trebuie respectat.

Sunt cel putin nefericite aprecierile primarului Lungu cum ca ar fi fost umilit de PDL prin deciziile luate. Ce umilinta mai mare ii trebuie PDL care a fost langa Lungu in toate campaniile si l-a sprijinit si atunci cand a avut nevoie PDL de sprijinul sau el s-a urcat pe scena si a ridicat mana in favoarea adversarului PDL.

In seara zilei de la alegerile locale, Lungu s-a adresat celor de acolo cu urmatoare zicere: <<Pentru PDL mi s-a terminat benzina>>. Cu doua ore inainte era plouat si spunea ca se va apuca de afaceri. Dupa ce a vazut ca i-au venit voturile de la cei din Burdujeni, i s-a terminat benzina pentru PDL. In doi ani nu a participat la nici o actiune a PDL si nici nu i-a calcat pragul.

De la alegeri pana acum, PDL a fost condus la CL de Lucian Harsovschi. Noi ne-am gandit ca Lungu are toane si poate se va intoarce acasa. S-au facut alegeri la municipiu si s-au ales drumurile. Lucrurile astea erau cunoscute de Lungu si acceptate. A fost invitat la alegeri si a confirmat ca vine, dar apoi nu a mai participat. Ma intreb cum Dumnezeu sa te simti umilit ca masina PDL te-a lasat in drum cand tu nu i-ai pus nici un fel de benzina.

Cred ca e cel putin lipsit de eleganta gestul primarului Lungu si declaratiile sale si cred ca mai are un dram de nu zic ce, si s-a simtit nevoit sa explice cumva eventualele gesturi ale domniei sale. Vreau sa vad cat e de implicat in viata publica primarul Lungu. Ca sa nu mai fie dubii, i-am spus ca o problema era ca PDL si-a anuntat un alt candidat. Era firesc pentru ca avea primar doar cu numele.

Daca ce face el azi putem spune ca e legal prin aceasta ordonanta de guvern facuta din golanie de partid si usa la rang oficial de PSD, nu putem spune ca cetateanul din orase si comune avea nevoie de asa ceva. Si azi la Suceava PSD  isi face  jocul in CL  cu majoritate confortabila. La fel si in CJ. Chiar daca pe hartie nu au majoritate, in fapt ea exista. PDL se va tine de cuvant si va sprijini toate promisiunile facute in campanie si nu ne vom dezice.

O promisiune facuta cetateaului trebuie facuta pana la capat. Cum vor decurge lucrurile vom vedea. Unii primari au castigat cu scor zdrobitor, iar presedintele CJ Gheorghe Flutur a avut foarte multe buletine anulate. Curios cum la Suceava au fost o cincime din buletinele anulate pentru Flutur. Nu stim nici acum de ce.

Am primit un SMS inainte de conferinta fara a divulga numele. Spune asa: ca s-au bagat PSD-istii prin noi pe aici ca pestii piranha. Merg pana la 2500 lei pe consilier. Au inceput de marti seara. Nici macar nu va pot spune unde pleaca Lungu si nici nu am date ca ar pleca undeva acum.

Niciodata nu ne vom bucura sa ne plece membrii. Unii insa se situeaza singuri in afara partidului prin actiunile lor. Ce ratiuni ar fi fost ca PDL  sa nu vrea sa il aiba pe Lungu alaturi de partid? In continuare PDL se va tine de cuvant si ce am promis ca vom face vom sustine in continuare indiferent de cum se va situa Lungu in perioada urmatoare. Colegii imi amintesc de ce spunea tatal primarului despre politica fiilor sai si renegare.

Din actiunile de pana acum ale prefectului, numai apolitic nu este. Umbla cu presedintele CJ exact cum umbla dascalul cu popa. Nu am informatii ca umbla direct el la aceste actiuni de colaborare. Oamenii au fost contactati de presedintele CJ si parlamentari. Pe parcursul celor 45 de zile nu vom mai incerca sa facem schimbari in niciuna dintre localitatile judetului Suceava. Regulile jocului au fost schimbate in timpul jocului. In politica lucrurile se joaca. Asteptam sa treaca cele 45 de zile si sa vedem cati au plecat si cati sunt intre scaune si atunci vom gestiona lucrurile. Amintiti-va in 2000-2004 cati primari avea PD. Si cum a pierdut lamentabil premierul Nastase la acea vreme alegerile. ”