Primarul Coman nu migreaza, minte in continuare in PSD (DREPT LA REPLICA)

Primarul Cătălin Coman a acuzat de rea-voinţă consilierii locali ai Alianţei Creştin-Liberale (ACL). Declaraţiile acestuia au apărut în presa locală la sfîrşitul săptămînii trecute şi au fost generate de desfăşurarea ultimei şedinţe ordinare a consiliului local al municipiului Fălticeni.

Trecând peste complimentul de campanie electorală al liderului PSD Coman, anume că ACL este „alianţa răului”, două sunt capetele de acuzare pe care primarul Coman le-a lansat public minţind prin omisiune: locul de joacă pentru elevii de la Şcoala Cuza şi banii pe care dascălii i-au obţinut în urma unor hotărîri judecătoreşti.

În privinţa locului de joacă, consilierii PNL şi PDL nu au fost împotrivă, ei s-au abţinut de la aproba forma iniţiată de primarul Coman. Aleşii ACL nu sunt de acord ca terenul pentru amenajarea locului de joacă, situat în spatele clădirii bibliotecii municipale, să fie dat spre administrare Şcolii Cuza, implicit Ministerului Educaţiei Naţionale. De ce, dacă banii sunt de la bugetul local, nu de la minister, să nu se amenajeze locul de joacă pentru a fi folosit cu prioritate de elevii Şcolii Cuza doar pe baza unei înţelegeri verbale? În plus, terenul vizat este terenul aferent clădirii bibliotecii municipale, monument istoric. Dacă s-ar decide renovarea imobilului printr-un proiect cu finanţare europeană, consiliul local ar fi nevoit să retragă ministerului dreptul de administrare. Da, consilierii PNL şi PDL vor loc de joacă, nu, consilierii PNL şi PDL nu sunt de acord ca terenul să fie dat spre administrare Ministerului Educaţiei Naţionale!

În privinţa banilor pentru dascăli, primarul Coman nu a iniţiat un proiect de hotărîre dedicat exclusiv acestui subiect, astfel că aleşii locali ACL, mulţi dintre ei oameni ai şcolii, nu au avut cum să fie împotrivă. Minţind prin omisiune, primarul Coman a atins coarda sensibilă a oricărui cetăţean, nu numai a dascălilor, aceea care vibrează la bani, mai ales la lipsa acestora. Primarul PSD Coman a omis să spună presei că aprobarea banilor pentru dascăli era doar unul dintre articolele proiectului de hotărîre privind rectificarea bugetului local. Acest proiect de hotărîre îngloba renovarea atelierului mecanic de la Nicu Gane, încasarea unor sponsorizări, plata unei despăgubiri civile şi banii pentru dascăli. Proiectul a generat dezbateri aprinse deoarece iniţiatorul, primarul Coman, a aşezat un măr putred în coşul cu mere sănătoase, „mărul putred” fiind plata unei despăgubiri civile de un miliard şi jumătate de lei vechi către un fost magistrat care a revendicat un teren. Consilierii ACL au solicitat dezbaterea doar a acestui articol, propunere cu care a fost de acord chiar şi primarul Coman, şi s-au abţinut de la vot motivînd că sunt în curs plîngeri penale anexe acestui caz şi că tocmai de aceea este nevoie de o temporizare a oricărei poziţii. Pentru lămurirea cititorilor, documentele sedinţei sunt publice, a se vedea falticeni.ro/proiecte 08 2014.pdf, cu precizarea că absolut niciodată Cătălin Coman nu şi-a susţinut afirmaţiile cu citarea vreunei surse, darămite cu documente.

În fine, pentru a oferi cetăţenilor oportunitatea de a afla adevărul, reamintim secretarului municipiului Fălticeni că este obligat prin lege să afişeze la sediul primăriei şi pe pagina de internet, în termen de trei zile de la terminarea şedinţei, procesul-verbal al şedinţei de consiliu local. Cetăţenii ar vedea astfel de ce, senzaţional (!), deşi ordonanţa lui Ponta îi dă voie să migreze, primarul Coman rămîne în PSD: pentru a minţi în continuare.

Consilierii locali ai Alianţei Creştin-Liberale

Fălticeni