Dontu: „Sa nu vorbeasca de traseism cei care l-au patentat, l-au folosit si s-au folosit de alesii locali prin santaj si constrangeri!”


Intră acum și în grupul de

„PSD a fost și este singurul element de stabilitate, coerență și continuitate în politica românească”, a afirmat senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Donţu, într-o declaraţie politică, motivând că „spre deosebire de (prea) mulți alții, PSD are o identitate proprie pe care nu o vinde, nu o cumpără și nici nu o schimbă în funcție de interesele de moment”.

Potrivit parlamentarului social-democrat, la momentul actual, scena politică din România a devenit una extrem de volatilă și extrem de nesigură. „În lipsa unei identități proprii, unele partide de conjunctură încearcă să capete credibilitate prin numeroase permutări și așa-zise alianțe ce nu au nimic în comun nici cu ideologia, nici cu valoarea în sine sau cu interesul colectiv, ci doar cu acela al propriului câștig”, susţine Donţu.

ovidiu dontu in Senat (1)El a ţinut să transmită câteva precizări celor care „blamează” Ordonanţa de urgenţă privind reglementarea unor măsuri privind funcţionarea administraţiei publice locale, ordonanţă „apărută ca urmare a nevoilor și problemelor reale ale aleșilor locali”. „Alesul local poate fi membru de partid, dar nu trebuie să fie sclavul acestuia, o persoană lipsită de voință proprie, de discernământ și de conștiință, așa cum insinuează taman aceia care au dovedit din plin că nu dețin nimic din toate acestea”, a arătat senatorul sucevean.

Totodată, el a subliniat că alesul local este în primul rând reprezentantul comunității care l-a ales și pe care are datoria să o îngrijească așa cum s-a obligat să o facă. „A spune sau măcar a sugera altceva înseamnă a-l jigni nu numai pe el, ci, mai ales, pe cei care l-au investit prin votul lor. Să nu vorbească de traseism cei care l-au patentat, l-au folosit și s-au folosit de aleșii locali prin santaj și constrângeri!”, a declarat Donţu.

 El a ţinut să îi amintească preşedintelui Traian Băsescu că „traseismul nu este nici interpretabil și nici tolerabil atunci când este spre propriul folos”. „Că tot dumneavoastră și alții ați și găsit motive pentru care actul normativ din 2006 a fost bun, pe când un act precum cel de acum, de o evidentă necesitate, este interpretabil și supus unora dintre cele mai urâte supoziții”, a spus senatorul PSD.

La finalul declaraţiei politice, Ovidiu Donţu a evidenţiat că „aleşii locali şi numai aleșii locali sunt cei care știu ce au de făcut și ce este mai bine pentru oamenii care le-au oferit girul”. „Nu murdăriți un act de restabilire firească, de recunoaștere și un prim pas către o absolut necesară modificare a unei legislații depășite și inadecvate realităților reprezentanților locali și ale comunităților care i-au ales, ca atare, i-au desemnat să ia, vreme de 4 ani, orice decizie pe care o consideră necesară în folosul cetățenilor! Inclusiv aceea de a alege să devină independent sau să părăsească un partid în favoarea altuia dacă acțiunile respectivului partid nu mai servesc intereselor cetățenilor”, a transmis senatorul PSD de Suceava.


Intră acum și în grupul de