UNPR Suceava șocheaza: PSD nu merita sa castige …


Intră acum și în grupul de

UNPR Suceava a surprins, luni seara, mediul politic sucevean, după ce pe pagina oficială de Facebook a fost postat urmatorul mesaj: ”Iohannis nu merita să câștige, PSD merita să piardă…”.

Reacțiile nu au intârziat să apară la postare, iar răspunsul UNPR la întrebarea ” de ce spuneti ca merita sa piarda?” a fost ”autosuficiența și lipsa unui spirit de echipă”.

vartic, cioata, nechifor (1)

 

 

Cu toate acestea, progresiștii suceveni au ținut să precieze că la nivel central nu se pune problema ruperii coaliției de guvernare din care UNPR face parte alături de PSD si PC.

”În contextul rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, UNPR susține continuarea guvernării în actuala formulă politică, reafirmându-şi sprijinul pentru primul-ministru Victor Ponta și pentru Executivul pe care acesta îl conduce. În această campanie electorală, Uniunea şi-a mobilizat toate forţele, dovadă în acest sens fiind faptul că Victor Ponta a câștigat alegerile în 87% din cele 69 de localități conduse de primari UNPR, inclusiv în municipii-reședință de județ, cum sunt Călărași, Drobeta Turnu Severin, precum și în alte municipii”, a mai scris UNPR Suceava pe pagina de Facebook.

 

UNPR Suceava

 


Intră acum și în grupul de