Motivul adevarat pentru care Baisanu si Balan s-au contrat pe numarul de delegati la Consiliul National PNL: reprezentativitatea in noul PNL


Intră acum și în grupul de

Decizia de miercuri a conducerii PNL privind modul în care se va realiza fuziunea la nivel local între PNL şi PDL a devoalat şi motivul pentru care liderii suceveni ai fostului PNL şi fostului PDL, deputaţii Alexandru Băişanu şi Ioan Bălan, au avut o dispută publică privind numărul de delegaţi la CNC al PNL şi modul în care sunt selectaţi aceştia.

Flutur Balan Harsovschi PNL sigla (7)

Astfel, prin declaraţiile făcute, liderul fostului PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a explicat că numărul de delegaţi ai fostului PDL Suceava la CNC este cu nouă mai mare decât cel al fostului PNL Suceava.

El spunea că dacă din fostul PDL sunt 14 delegaţi aleşi, din fostul PNL vor participa doar cinci delegaţi aleşi, restul de 16 delegaţi fiind de drept, câte opt de la fiecare fostă formaţiune.

Pe de altă parte, Alexandru Băişanu, susţinea că fostul PNL va avea 13 delegaţi la CNC, dar în care includea şi pe cei 8 delegaţi de drept.

Bălan explica atunci că numărul de delegaţi aleşi a fost determinat în baza unui algoritm care ţinea cont, în principal, de rezultatele obţinute de organizaţie la alegerile europarlamentare din 2014.

Această subliniere este importantă în contextul în care conducerea PNL a decis, miercuri, cum vor fuziona PNL cu PDL în plan local în noul PNL.

Astfel în ceea ce priveşte conducerea organizaţiilor judeţene ale noului PNL se va ţine cont în proporţie de 80% de rezultatele alegerilor europarlamentare din 2014 şi 20% de numărul de primari.

Aceste structuri vor cuprinde între 30 şi 40 de membri a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga care a adăugat că nu vor dispărea structurile constituite paritar şi care sunt alese, respectiv birourile permanente judeţene.

În aceste condiţii, organizaţia PNL Suceava rezultată în urma fuziunii va beneficia de o pondere mai mare în comitetul executiv de membri din fostul PDL, ţinând cont că ponderea actuală este de circa 1/3.

Astfel,  în structura executivă PNL Suceava, două treimi din membri vor proveni din fostul PDL.

O nouă şedinţă a comisiei de unificare se va desfăşura luni când  vor fi stabilite prerogativele comitetelor executive judeţene şi ale birourilor permanente judeţene, cât şi ponderile de la nivel judeţean şi local.


Intră acum și în grupul de