Baisanu admite ca a facut sedinte de partid in sediul Consiliului Judetean Suceava


Intră acum și în grupul de

Liderul organizaţiei judeţene a fostului PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a vorbit, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, de o întâlnire de partid în sediul Consiliului Judeţean Suceava, în biroul vicepreşedintelui CJ Suceava, Ilie Niţă,  în care s-au stabilit membrii fostului PNL care urmau să facă parte din Comitetul executiv municipal al PNL Suceava.

baisanu si nita la pnl (8)

El a arătat că înainte să plece, la începutul lunii februarie, la Viena la un concurs de echitaţie, a avut o întâlnire cu câţiva lideri din organizaţia judeţeană PNL şi cu preşedintele organizaţiei municipale PNL Suceava, Marius Zmău, în care s-au stabilit cei zece membri liberali care să facă parte din Comitetul executiv municipal Suceava.

Băişanu a spus că aceste propuneri se fac, potrivit statutului, de liderul organizaţiei judeţene şi că sunt apoi supuse votului BPJ.

El a declarat că atunci când era la Viena, fără să se ţină cont de ceea ce s-a discutat în biroul lui Ilie Niţă din CJ Suceava, au fost înlocuite trei persoane de pe lista respectivă şi consideră că ceea ce a făcut Marius Zmău este nestatutar, iar consecinţa este că este nestatutară înfiinţarea Comitetului Executiv Municipal PNL Suceava.

Întrebat dacă este normal ca un partid, care are destule spaţii, să organizeze o întâlnire politică într-o clădire a administraţiei publice judeţene, Băişanu a răspuns că astfel de întâlniri fac toate partidele.

El a adăugat că iniţial întâlnirea a fost la el în biroul parlamentar din Palatul Administrativ şi că şedinţa s-a mutat apoi în biroul lui Ilie Niţă.

Mai mult, Băişanu a spus că această întâlnire s-a organizat la ora 21 şi că nu era în timpul programului, dar a evitat să spună de ce contribuabilul sucevean trebuie să achite bani pentru folosirea acelui birou pentru interesul particular al unui partid politic.


Intră acum și în grupul de