Ioan Balan: “Ponta nu vede, nu aude şi nu reacţionează decât dacă are vreun câştig electoral direct”

Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan, susţine că în ultimii trei ani, premierul Victor Ponta nu a făcut altceva decât să blocheze procesul investiţional început în perioada 2010-2012, dar şi să pună în imposibilitatea de a funcţiona administraţiile publice locale mai sărace, care şi-au permis să deruleze investiţii din fonduri europene nerambursabile sau din resurse proprii.

Într-o declaraţie politică intitulată „Guvernul PSD, autist faţă de problemele comunităţilor locale”, parlamentarul sucevean îşi întreabă colegii parlamentari dacă îşi mai aduc aminte de sintagma, „plină de dispreţ”, „în pixul meu stau banii voştri”. „Doar cine nu-şi mai aduce aminte de acel primus inter pares Nicolae Mischie nu poate înţelege şi nu poate anticipa modul în care PSD şi Guvernul acestuia se raportează la nevoile comunităţilor locale şi la modul de a face administraţie publică promovat de Victor Ponta şi de noua generaţie de baroni locali. Un proverb latin plin de înţelepciune şi experienţă ne învaţă că lupu-şi schimbă părul, dar năravul ba. Cât de adevărat este acest dicton când ne uităm la PSD şi noua generaţie de socialişti”, a spus Ioan Balan.

ioan balan

El a subliniat faptul că şi actualul premier al României Victor Ponta are un comportament „quasi-despotic” demn de secolul al XVII-lea atunci când acesta afirmă „Să-mi plătiţi taxele!” „Mie! Victor Ponta! Statul sunt eu!”. Ioan Balan a arătat că printr-o astfel de atitudine, Victor Ponta cere de la contribuabilii români să-i plătească lui taxele „căci el, <unsul PSD>, ştie cel mai bine ce este bine şi ce este rău pentru popor. Lui să-i plătească românii taxele, căci în mod discreţionar va distribui el resursele bugetare ale statului. Cum? După culoare roşie a carnetului de partid al edililor locali”.

Potrivit lui Balan, „nu trece zi în care propaganda bine plătită a Guvernului Ponta să nu livreze minciuni privind ratele uriaşe de absorbţie a fondurilor europene sau miliardele alocate investiţiilor de la buget, uitând să spună că unele administraţii locale sunt aproape blocate astăzi din pricina acestor proiecte”.

„ Degeaba se chinuie autorităţile locale, degeaba strigă şi cer cu disperare de la Guvern ajutor în modernizarea localităţilor, căci Victor Ponta nu vede, nu aude şi nu reacţionează decât dacă are vreun câştig electoral direct sau dacă ledul vreunei camere de luat vederi îl anunţă că este într-o transmisiune în direct”, a declarat  deputatul liberal.

El a arătat că după mai bine de un an şi jumătate de la „marele eşec al descentralizării neconstituţionale scrise de baronii locali ai PSD”, Victor Ponta şi Liviu Dragnea nu mai spun nimic despre măsurile de reformă aşteptate de administraţia publică, şi anume creşterea competenţelor locale, asumarea deciziilor cu impact local şi descentralizarea financiară reală, „adică ruperea de influenţa politică de la Bucureşti, ruperea de dependeţa pixului lui Victor Ponta”.

„Atâta vreme cât PSD şi Victor Ponta guvernează, nu există nici cea mai mică speranţă că se va ieşi din logica subordonării administraţiei locale liderului de partid şi liderului guvernului”

Pe de altă parte, Ioan Balan a atras atenţia, la un an înaintea alegerilor locale din anul 2016,  că lipsa reformelor reale pentru administraţia locală nu oferă nici cea mai mică perspectivă ca noii aleşi să dispună pe viitor de instrumentele administrative de care au nevoie, dar în special de o finanţare corespunzătoare pentru modernizarea satelor şi oraşelor din România. „Atâta vreme cât PSD şi Victor Ponta guvernează, nu există nici cea mai mică speranţă că se va ieşi din logica subordonării administraţiei locale liderului de partid şi liderului guvernului, căci …. „lui i se plătesc taxele!” şi el trebuie să distribuie veniturile după bunul plac”, a arătat preşedintele PNL Suceava.

 „Nu cred că există vreun exemplu mai bun decât acesta pentru a demonstra că Victor Ponta doar se preface şi încearcă să-i păcălească pe români că s-a schimbat după eşecul din 16 noiembrie 2014”, a adăugat Ioan Balan, care consideră că premierul şi liderul PSD Victor Ponta este „şi mai rău” comparativ cu perioada de dinainte de alegerilor prezidenţiale, începând deja să folosească instituţiile şi banii publici pentru a pregăti cele două rânduri de alegeri care vor avea loc anul viitor.