„Practic, este singura formulă constituţională prin care se poate interzice traseismul politic”. Vezi la ce se referă senatorul Ovidiu Donţu

Mult discutata chestiune a traseismului politic şi-ar putea găsi rezolvarea dacă amendamentul propus de vicepreşedintele Comisiei juridice din Senat, senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu, la textul constituţional prin care parlamentarul care părăseşte partidul pe lista căruia a fost ales să nu poată candida la următoarele alegeri decât ca independent, va fi adoptat.

Parlamentarul sucevean, care este şi membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei, a depus, miercuri, la secretariatul Comisiei  un amendament la articolul 62, privind Alegerea Camerelor potrivit căruia „în cazul în care deputatul sau senatorul demisionează din partidul politic, alianţa politică sau, după caz, alianţa electorală pe listele căreia a fost ales, acesta nu va putea candida pentru un nou mandat de parlamentar decât ca independent”.

dontu 16

„Practic, este singura formulă constituţională prin care se poate interzice traseismul politic”, a spus iniţiatorul amendamentului la textul constituţional.

Donţu a îndemnat liberalii din Comisia de revizuire a Constituţiei să vină şi să participe la şedinţele Comisiei pentru ca acest amendament să fie adoptat prin vot.