Geoană dă asigurări că parlamentarii PSRO vor semna moţiunea PNL

Problema votului diasporei reprezintă simbolic unul din cele mai grave atacuri la adresa democraţiei româneşti din ultimii 25 de ani, este de părere liderul Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, care a declarat, joi la Suceava că parlamentarii formaţiunii sale vor susţine moţiunea PNL.

Într-o conferinţă de presă Geoană a arătat că tema moţiunii propusă de PNL are ca element central problema votului din disapora, care este o temă cu o simbolistică aparte.

„Din punctul nostru de vedere, problema votului diasporei, deşi pare un subiect relativ mai îngust faţă de oceanul de probleme cu care România se confruntă, reprezintă simbolic unul din cele mai grave atacuri la adresa democraţiei româneşti din ultimii 25 de ani. Corupţie financiară, corupţie politică, vedem pe toate drumurile. Dar nu există corupţie mai gravă, lovind mai în temelie baza unui sistem democratic, decât un regim politic, un guvern, care în mod cinic şi deliberat  blochează accesul la vot al cetăţenilor ţării sale”, a spus Mircea Geoană.

geoana 1

El a arătat că parlamentarii PSRO susţin moţiunea şi vor semna, formal, vineri textul moţiunii.

Geoană a mai adăugat că şansele de succes ale moţiunii, vor fi stabilite în următoarele zece zile.

El a arătat că poate da un pronostic referitor la şanse în condiţiile în care majoritatea, pare să stea încă relativ stabil, dar că în Parlament există foarte multă nemulţumire.

„Se poate întâmpla orice. În zece zile se pot schimba foarte multe lucruri”, a spus Mircea Geoană.

Preşedintele PSRO a mai declarat că este absolut convins că fiecare zi în care Victor Ponta rămâne prim ministru al României este o zi pierdută pentru ţară şi a menţionat că face aceste afirmaţii fără patimă şi fără subiectivism, dar ţinând cont de modul în care actualul premier gestionează treburile ţării, modul în care conduce cruciada anti-justiţie.

„În clipa de faţă avem un plan de stopare a progresului pe care justiţia românească îl face împotriva corupţiei, care este un plan deliberat, strategic, coordonat de Victor Ponta şi cu aliaţii săi”, a spus Geoană.

El consideră că pentru ca ţara să meargă înainte, ca ţara să se dezvolte, ca românii să simtă progresul economic în viaţa de zi de zi ai nevoie de o revoluţie a bunei guvernări.

„Aceşti oameni, conduşi de Victor Ponta, nu sunt în stare să asigure bună guvernare în România”, a apreciat liderul PSRO.