Intră acum și în grupul de
Organizaţia PES activists Suceava a fost reprezentată de Gabriel Costache şi Cristian – Gyane Mihalache la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni, care a avut loc la Budapestea.
Peste 80 de activişti PES din toată ţara au participat la Budapesta la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni, grupul fiind condus de preşedintele organizaţiei, europarlamentarul Victor Negrescu.
Reprezentanţii PES activists România au avut astfel ocazia de a asista la realegerea preşedintelui Partidului Socialiştilor Europeni, Sergei Stanishev, dar şi a echipei de conducere a PES formată din patru vicepreşedinţi regionali, un secretar general şi un trezorier.
„Cu ocazia acestui eveniment s-a reiterat importanţa familiei politice social democrate la nivel european şi aportul adus de Partidul Socialiştilor Europeni în dezvoltarea partidelor de stânga din Europa. PES activists România a fost lăudată din nou pentru prezenţa numeroasă la eveniment dar şi pentru faptul că a devenit principala organizaţie de acest tip din Europa. De altfel, peste jumătate din cei 17 delegaţi ai PSD la Congresul PES au fost activişti PES lucru care confirmă importanţa structurii noastre la nivelul stângii româneşti. Ne bucurăm că l-am susţinut pe Sergei Stanishev încă de la început şi că în fruntea PES rămâne un prieten al României şi un om care înţelege nevoia ca împreună că construim o Europă pentru toţi cetăţenii săi” a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, preşedinte PES activists România.
PES activists România este structura care reuneşte membri şi simpatizanţi PSD interesaţi în problematicile şi politica europeană compusă din peste 8000 de membri la nivel naţional. De-a lungul timpului organizaţia s-a făcut remarcată prin mai multe proiecte de anvergură iniţiând recent o campanie naţională pentru recunoaşterea dreptului României la intrarea în Spaţiul Schengen intitulată „România cere Schengen”.