Harşovschi: Trebuie făcute toate demersurile pentru redeschiderea Bazarului. Dupa aia vom afla si vinovatii


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a declarat că Bazarul din Suceava nu a fost închis de administraţia locală, ci de ISU, în baza legislaţiei în vigoare şi din cauză că Primăria Suceava nu a făcut anumite lucruri în acest complex comercial.

El a spus în emisiunea ”Ora de politică” cu Mihai Chira că pentru a se redeschide bazarul sunt mai multe condiţii de îndeplinit, una dintre cele mai importante fiind mutarea chioşcurilor de pe aleile de comunicaţii, în condiţiile în care sunt şase chioşcuri care nu doresc să se mute.

Viceprimarul a explicat că în bazar comercianţii trebuie să înţeleagă că trebuie să degajeze căile de acces, arătând că modul în care au ajuns să aibă chioşcuri pe locurile de acces pentru intervenţii la incendiu cineva va spune, sau se va face şi o anchetă pentru a fi găsiţi şi vinovaţii.

„La un moment dat, trebuie aflat şi adevărul. Din  1.800 de comercianţi cât sunt în bazar, 1.400 suferă degeaba”, a spus Harşovschi, care a precizat că cei 1.400 de comercianţi sunt în zona halelor acoperite unde sunt hidranţi şi toate regulile respectate.

Întrebat dacă ştie de ce s-a ajuns în această situaţie, Lucian Harşovschi a spus că poate bănui şi chiar a arătat că primarul Ion Lungu a recunoscut că îşi asumă pentru că a cedat presiunii oamenilor care l-au rugat să-i mai lase să-şi păstreze chioşcurile în zonele respective ba de Crăciun, ba de Paşti.

Harşovschi consideră că în municipiul Suceava trebuie respectate regulile, iar pentru redeschiderea bazarului sunt mai multe lucruri de făcut şi că el consideră că nu ar trebui făcut etapizat ceea ce se cere de la ISU pentru redeschidere rapidă a centrului comercial ci să se respecte legislaţia pentru a nu exista alte probleme.

„Eu am spus că aplicăm măsurile legale acum chiar dacă aducem prejudicii de imagine unor care sunt în campanie electorală ca să nu afectăm pe cei 1400-1500 care sunt în regulă”, a spus Harşovschi.

El consideră că pentru că sunt unii care nu vor să mute chioşcurile nu trebuie să sufere restul.

„1400 de oameni nu au nicio vină şi suferă pentru 400. Acei patru sute au fost amplasaţi acolo cu avizul cuiva şi trebuie stabilit cine îşi asumă responsabilitatea şi vina”, a spus Harşovschi.

El a mai spus că acum se fac toate demersurile necesare pentru redeschidere, iar apoi vor fi identificate şi persoanele vinovate.

„După ce se va redeschide să vedem şi persoanele vinovate. Este neglijenţă? Este rea voinţă? Trebuie de văzut”, a spus viceprimarul.

Harşovschi a mai constatat o anomalie în bazar pentru că mulţi dintre comercianţi nu aveau achitate chiriile, iar neplata chiriei, conform contractului, este motiv de reziliere a contractului.

El a explicat că a cerut administraţiei pieţelor să nu încaseze în această perioadă chiriile şi să se evalueze contractele şi dacă nu erau cu plata la zi se puteau rezilia şi se făcea şi ordine în acest domeniu.

Totuşi, primarul Ion Lungu a redeschis casieria şi a permis să se încaseze chirii, iar cei care erau restanţieri, inclusiv comercianţii din alte judeţe, şi-au achitat chiriile la zi.

„Acum e puţin mai greu să reziliezi contractul pentru că o clauză era clară: neachitarea chiriei însemna rezilierea contractului. Acum trebuie să ne înţelegem, ori aplicăm aceeaşi măsură la toată lumea, ori o aplicăm diferit”, a spus Harşovschi care a menţionat că era o modalitate elegantă a Primăriei de a rezolva situaţia chioşcurilor amplasate în zona de acces pentru pompieri prin rezilierea contractelor prin neplata chiriei.

El a arătat că din cele 400 de chioşcuri ce trebuiau mutate, circa 250-300 erau cu chiriile neplătite la zi.

„Se rezolva problema elegant”, a spus viceprimarul.

El a mai spus că circa 20 de chioşcuri, în loc să plece şi-au mutat chioşcurile cu trei metri mai în spate, mai aproape de alţi comercianţi care nu mai puteau deschide chioşcuri.

„Lucrurile sunt foarte încurcate. E haos”, a spus Harşovschi care consideră că dacă nu se înţelege că trebuie respectată legea şi primarul va continua cu aceeaşi atitudine, este posibil ca bazarul să se redeschidă şi să fie închis după trei zile.

El a mai spus că toate contractele din bazar expiră în 2016 şi că ar trebui ca apoi toată situaţia să fie făcută în mod corect. (Mihai Chira)


Intră acum și în grupul de