Flutur susţine că se va repara DN 2 între Fălticeni şi Siret, iar Ministerul Transporturilor are în plan şoseaua expres Ploieşti-Siret

Preşedintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat că Ministerul Transporturilor va demara o amplă investiţie în construcţia unui nou drum expres pe ruta Siret – Suceava – Paşcani – Bacău – Focşani – Buzău – Ploieşti. Într-un răspuns trimis la o interpelare adresată de senatorul Gheorghe Flutur, ministrul Transporturilor precizează că Master Planul General de Transporturi prevede construcţia unui nou drum expres (Drumul Siretului), care va fi alcătuit din şase sectoare, între Siret şi Ploieşti.

retea-ten-t

„Legătura către Bucureşti se realizează prin sectorul de autostradă aflat în operare, A 3, Ploieşti – Bucureşti”, se precizează în răspunsul dat de ministrul Transporturilor, Dan-Marian Costescu.

Gheorghe Flutur a arătat că investiţia totală în construcţia acestui drum expres va fi de peste 2,2 miliarde de euro. Liderul PNL Suceava a arătat că din cele şase tronsoane ale noului drum expres, proiectul pentru porţiunea Siret – Paşcani prevede o alocare de fonduri de 235,44 de milioane de euro, în timp ce pentru tronsonul Suceava – Siret este prevăzută suma de 347,99 de milioane de euro. Pe de altă parte, în răspunsul trimis de ministrul Transporturilor, acesta afirmă că o prioritate în domeniul infrastructurii va fi şi autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ, care trece în apropiere de Drăguşeni, în judeţul Suceava. Gheorghe Flutur a arătat că valoarea totală a investiţiei va fi de aproximativ 3,5 miliarde de euro, banii fiind asiguraţi atât din fonduri structurale, cât şi de la bugetul de stat şi din împrumuturi.

Gheorghe Flutur a mai declarat că potrivit spuselor ministrului Dan-Marin Costescu anul acesta au încep procedurile pentru demararea lucrărilor de intervenție pe Drumul Naţional 2, pe ruta Fălticeni – Suceava – Siret.

Pentru Programul Anual al Achizițiilor Publice 2016, în programul de reabilitare este inclusă demararea lucrărilor la drumul național DN2, sectorul Fălticeni-Suceava-Vama Siret, parte a tronsonului Roman-Suceava-Siret. Acest tronson a făcut parte din Etapa a 4-a de reabilitare a drumului național DN2, dar care a fost eliminat din program de guvernarea PSD realizându-se în schimb reabilitarea DN 28 – Săbăoani – Tg. Frumos – Podul Iloaiei – Iași, a arătat Flutur.(N.B.)