Eugen Teodorovici la Vatra Dornei: Puteau fi atraşi bani pentru reabilitarea blocurilor, cazino sau centura rutieră. Cezar Ioja are toate calităţile pentru a fi un bun primar

Fostul ministru al Finanţelor din Guvernul Victor Ponta, Eugen Teodorovici, a declarat, la Vatra Dornei, că actualul guvern a blocat totul în ţară, de la cadrul legislativ până la fondurile ce trebuie acordate oamenilor şi consideră că la alegerile locale va fi un semnal puternic de schimbare el apreciind că actualul guvern nu mai poate sta până la sfârşitul anului pentru că altfel va fi foarte greu de reparat în 2017 situaţia generată de actualul guvern.

Teodorovici a participat la o întâlnire a candidatului PSD la funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei, Cezar Ioja, cu oameni de afaceri din zonă.

El i-a spus lui Cezar Ioja că are toate calităţile pentru un bun primar.

„Din partea mea, vă spun sincer, aveţi tot ce vă trebuie să faceţi ce e mai bun pentru oameni. Acolo unde au fost conduceri de dreapta lucrurile nu stau bine. Chiar şi în oraşele mari, cei care spun să sunt de dreapta, de fapt ei reprezintă interese personale, lucrurile au mers foarte prost”, a spus Teodorovici.

El a arătat că la Vatra Dornei banii puteau fi atraşi dacă existau proiecte şi a spus că se putea face reabilitarea blocurilor, cazinoul, centura chiar, care e un proiect obligatoriu. „Fără astfel de proiecte mediul privat e afectat”, a spus Teodorovici.

El a arătat că nici investitorii nu sunt încurajaţi să vină la Vatra Dornei dacă nu există infrastructură.

Teodorovici a menţionat că dacă există voinţă şi există şi bani şi este echipă şi la nivel local şi judeţean aceste lucruri pot fi soluţionate şi a spus că o echipă formată din preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor şi viitorul primar Cezar Ioja are toate argumentele să dezvolte zona.

„La nivel guvernamental cred că aţi simţit că lucrurile au mers trei ani în direcţia pe care ne-o dorim cu toţii”, a spus fostul ministrul al Finanţelor care a subliniat că chiar dacă a fost o guvernare de stânga a avut în atenţie oamenii cărora li s-au luat anii trecuţi veniturile şi a avut grijă să sprijine mediul economic afectat de măsurile luate înainte, dar că este îngrijorat că situaţia se deteriorează cu actualul guvern.

Orlando Teodorovici

„Este o guvernare care, practic, nu există. În orice zonă,  că e sănătate, fonduri europene, transporturi, justiţie, orice, vedem că lucrurile stagnează. Parcă cineva face lucrurile împotriva noastră ca şi ţară”, a spus Teodorovici.

El a arătat că din acest motiv vrea ca după 5 iunie să fie depusă o moţiune de cenzură.

„Pentru mine, fiecare zi  de întârziere în care economia nu merge, nu dai drumul la bani pe fonduri europene, nu dai drumul la bani pentru investiţii, nu poţi face achiziţii publice”, a spus fostul ministru.

El a arătat că e prima oară când e vid de legislaţie în domeniul achiziţiilor publice, când o primărie, un spital, sau orice entitate nu poate cumpăra ce are nevoie.

„E un an când toate sunt blocate. De la cadrul legislativ până la banii care trebuie să vină către oameni”, a spus Teodorovici care a arătat că inclusiv la indemnizaţiile pentru mame, guvernul spune că nu are bani deşi e lege.

El a mai spus că la alegerile locale va trebui transmis un semnal puternic că această situaţie nu poate continua.

„Va fi un semnal puternic de schimbare şi sper într-o schimbare la nivel de guvern. Dacă stăm cu acest guvern până la sfârşitul de an, lucrurile vor fi foarte greu se reparat în 2017”, a conchis Teodorovici.(N.B.)