Analiză la sânge a rezultatului alegerilor parlamentare și posibile excluderi din partid în ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Suceava


Intră acum și în grupul de

Comitetul Executiv Județean al PSD Suceava urmează să se întrunească, sâmbătă, în orașul Frasin, pe ordinea de zi fiind analiza rezultatelor obținute în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, dar și unele propuneri de excluderi din partid a unor membri față de care Biroul Permanent Județean al organizației a luat decizia excluderii.

Potrivit unor surse din partid, la acest CEx Județean al PSD Suceava va fi făcută o analiză „la sânge” a rezultatelor obținute în alegerile parlamentare.

Astfel, deși organizația județeană PSD Suceava și-a realizat ținta propusă, de doi senatori și cinci deputați, analiza va stabili zonele și localitățile unde liderii social-democrați nu au obținut rezultatele scontate și care ar fi permis ca la alegerile parlamentare organizația județeană să obțină rezultate mai bune.

În urma analizei ar urma să fie adoptate și unele măsuri organizatorice, au precizat sursele citate.

Tot în această ședință ar urma să fie discutate și supuse aprobării, deciziile Biroului Permanent Județean de excludere din partid a consilierului municipal sucevean Cristian Boberschi pentru că nu a respectat decizii ale organizație, dar și a doi supleanți de pe lista PSD pentru Consiliul Local Suceava, respectiv a lui Dan Apetroaie și Dumitru Rusu pentru că nu s-au implicat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Totodată Comitetul Executiv Județean al PSD Suceava va decide dacă va propune Comitetului Executiv Național al partidului excluderea din partid a fostului senator PSD de Suceava, Neculai Bereanu pentru care BPJ al PSD Suceava a propus sancțiunea excluderii pentru că acesta ar fi acționat în campania electorală în favoarea ALDE.(Alin Dima)

 

 


Intră acum și în grupul de