Politolog sucevean: Ion Lungu nu va mai putea candida peste trei ani. Scumpirea căldurii îi va fi fatală politic. Harșovschi: Nu scumpim nimic, micșorăm subvenția

Politologul și sociologul sucevean dr. Adrian Botezatu a apreciat, joi seara, în emisiunea Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV că scumpirea căldurii în sistemul centralizat de termoficare al municipiului îi va fi fatală din punct de vedere politic primarului Ion Lungu.

„Nu cred că primarul Ion Lungu va mai putea candida peste trei ani. Eu cred că scumpirea anunțată la căldură și apă caldă îi va fi fatală politic vorbind, dar din punctul acesta de vedere PNL are rezerve competente la Primăria Suceava”, a spus Botezatu în emisiune în care era invitat viceprimarul Lucian Harșovschi.

El a mai apreciat că Lucian Harșovschi este una din cele mai importante resurse ale PNL pentru conducerea Primăriei Suceava.

În replică, Lucian Harșovschi a spus că este și în momentul de față în conducerea Primăriei Suceava și crede că sunt multe lucruri de pus în aplicare în perioada următoare.

Totodată, viceprimarul a menționat că municipalitatea nu scumpește prețul gigacaloriei.

„Noi nu scumpim nimic, ci doar micșorăm subvenția pentru prețul gigacaloriei. Micșorând subvenția, banii municipalității vor fi folosiți în alte proiecte și nu pentru termie”, a spus Harșovschi.

El a explicat că în sistemul centralizat au rămas mai puțin de 18.000 de apartamente și că numărul celor care au centrale proprii este mai mare decât al celor racordați la sistemul centralizat și că toți sucevenii plătesc taxe și impozite la fel, dar cei racordați la sistemul centralizat beneficiază de subvenție din banii celor care au centrale proprii.

„Acest lucru s-a discutat prea puțin”, a spus Harșovschi.

El a menționat că această problemă se pune acum în condițiile în care majoritatea sucevenilor nu sunt racordați la sistemul centralizat, iar termoficarea este administrată de firme private.(N.B.)