Nechifor a moderat, la Palatul Parlamentului, sesiunea dedicată infrastructurii, finanţelor, energiei, producţiei, parcurilor industriale şi High Tech în cadrul Dialogului China – CEE

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a moderat, vineri, sesiunea panelului “Business Dialogue for Cooperation” alături de Meng Gang, Director General al Departamentului de Comerţ (Provincial People’s Government) în cadrul evenimentului The China – CEE Countries Political Parties Dialogue 2017, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

El a arătat că a fost o mare onoare să poarte un dialog cu partenerii chinezi, dar şi cu reprezentanţi ai statelor central şi est europene interesaţi de dezvoltarea relaţilor multilaterale pe temele legate de infrastructură, finanţe, energie, producţie, parcuri industriale şi High Tech-ul.

Această dezbatere s-a desfășurat imediat după ceremonia oficială de semnare a Protocolului de Colaborare dintre Centrul Economic de Cooperare al Chinei şi Camera de comerţ şi industrie România – China.

La sesiunea plenară a Dialogului China CEE, din Palatul Parlamentului, au participat primul ministru al Guvernului României, Mihai Tudose, un membru al Comitetului de Coorodonare al Comitetului central al Partidului Comunist Chinez, Liu Yunshan, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, ministrul Departamentului Internaţional al Comitetului Central al Partidului Comunist chinez, Song Tao, precum şi reprezentanţi politici şi guvernamentali din Cehia, Bulgaria, Muntenegru, Polonia, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Slovacia, Ungaria, Serbia, Estonia, Slovenia, Macedonia, Lituania, Estonia, Albania şi România.

„Este o ocazie majoră prin care ţară noastră îşi poate reafirma rolul de “curea de legătură” între orient şi occident şi nu doar rolul istoric recunoscut încă din momentul înființării Republicii Populare Chineze. Este, de asemenea, momentul optim de a reafirma că o dezvoltare durabilă la nivel global trebuie să pornească de la un astfel de dialog prin care mesajul politic de bună cooperare să fie întărit de schimburile de idei în plan economic, social şi cultural, care trebuie materializate ulterior prin schimburi economice şi cooperări de afaceri cu beneficii multilaterale”, a menționat Cătălin Nechifor.