Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, miercuri, într-o ședință cu primarii din județ că a primit solicitări scrise din partea ministrului Dezvoltării, vicepremierul Sevil Shhaideh, dar și din partea ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca CJ Suceava să se implice, să coordoneze și să sprijine implementarea proiectelor prin PNDL și PNDR.
„Sunt unele primării care trebuie să grăbească depunerea documentației pentru a atrage avansul de 40% pe dezvoltare rurală, ca să accelerăm și absorbția banilor, dar să se apuce și de lucrări, pentru că sunt drumuri, grădinițe, cămine culturale care se construiesc pe aceste programe europene. Și am vrut să vedem stadiul, ce probleme deosebite sunt, unde sunt blocaje, cu ce îi putem ajuta noi ca și consiliere juridică și tehnică prin cei din aparatul Consiliului Județean”, a mai spus Flutur.
El a declarat că a fost o ședință extrem de bine venită și că s-a bucurat că majoritatea primarilor au fost prezenți și le-a mulțumit pentru implicare, subliniind că la ședință au fost prezenți și consilieri județeni.
Pe de altă parte, PSD Suceava a transmis printr-un comunicat că președintele CJ Suceava nu poate avea nicio implicare în aceste proiecte.