Organizația municipală PSD Suceava anunță că va organiza, sâmbătă, alegeri pentru stabilirea noii conduceri. Această organizație are conducere interimară de peste un an

Organizația municipală PSD Suceava a anunțat, luni, că va organiza, sâmbătă, alegeri pentru desemnarea noii conduceri a acestei structuri care este condusă interimar de mai bine de un an de Dan Ioan Cușnir, după ce fosta conducere a demisionat în urma alegerilor locale din vara anului 2016.

Alegerile interne în cadrul organizației municipale PSD Suceava, pe secțiile de votare, s-au desfășurat încă din primăvara acestui an, iar alegerile pentru stabilirea noii conduceri a organizației fuseseră stabilite în luna mai, dar conducerea centrală a PSD a decis amânarea acestora pentru că se suprapuneau cu alegerile parțiale pentru primari care s-au organizat în 11 iunie.

Conducerea organizației municipale PSD Suceava este asigurată, interimar, de consilierul județean Dan Ioan Cușnir, după ce în urma alegerilor locale de anul trecut fostul senator Ovidiu Donțu a demisionat din funcția de președinte din cauză că PSD nu a reușit câștigarea funcției de primar al municipiului Suceava.

Potrivit unor surse din PSD Suceava, se așteaptă ca Dan Ioan Cușnir să se înscrie în cursa pentru funcția de președinte al organizației municipale PSD Suceava, dar că nu este exclus ca acesta să aibă contracandidat un parlamentar, membru al organizației municipale.