USR Suceava se alătură campaniei naționale „Fără penali în funcții publice” ce își propune strângerea de semnături pentru revizuirea Constituției pentru ca „penalii” să nu poată fi aleși în funcții publice


Intră acum și în grupul de

Partidul Uniunea Salvați România, filiala județeană Suceava, a anunțat că se alătură debutului la nivel național – sâmbătă, 31 martie 2018, ora 11.00 – a inițiativei cetățenești Fără penali în funcții publice, inițiativă la care s-au mai alăturat Forumul Democrat al Germanilor din România și #Rezistența.

„Acțiunea de strângere a semnăturilor se va derula pe o perioadă de 6 luni și are ca scop revizuirea Constituției, în sensul completării art. 37 cu un nou alineat, alin. (3), prin care cetățenii condamnați definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, să nu mai poată fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României, până la intervenirea unei situații care înlătură această consecință extrapenală a condamnării (reabilitarea, amnistia, dezincriminarea), reglementată prin lege organică”, se arată într-un comunicat al USR Suceava.

Potrivit sursei citate, toți cetățenii interesați să se alăture acestei inițiative – Fără penali în funcții publice – prin semnarea formularului respectiv, o pot face atât cu ajutorul reprezentanților USR Suceava care vor fi în stradă în toată această perioadă, la sediul USR Suceava din str. Petru Rareș nr.7, cât și din proprie inițiativă, prin listarea și completarea formularului de pe site-ul https://www.farapenaliinfunctiipublice.ro, cu respectarea atentă și întru totul a instrucțiunilor, pentru a-i conferi validitate.

Listele se vor completa strict pe unități administrativ teritoriale (UAT-uri – municipii, orașe, comune), apariția pe acestea a unei/unor persoane din comune/orașe/municipii diferite putând duce, practic, la anularea întregii liste, se menționează în comunicatul semnat de președintele USR Suceava, Teodora Munteanu.


Intră acum și în grupul de