Consilierul județean Gheorghe Apetrii, confirmat președinte al PSD Vatra Dornei. Senatorul Ioan Stan: Se evidențiază un progres remarcabil în zona de munte, dovadă că mesajul social democrat au fost receptat și apreciat

Consilierul județean PSD Gheorgje Apetrii a fost confirmat la sfârșitul săptămânii președinte al organizației municipale PSD Vatra Dornei în cadrul conferinței de alegeri.

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Suceava, sfârșitul săptămânii precedente a marcat și finaliazarea alegerilor interne din majoritatea organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Suceava.

Astfel, sâmbătă, în prezența președintelui organizației județene, senatorul Ioan Stan, a avut loc Conferința de alegeri a Organizației municipale Vatra Dornei.

Tot în calitate de invitați au mai fost prezenți și senatorul Virginel Iordache, subsecretarul de stat Cristian Șologon  precum și primarii PSD și președinții organizațiilor locale PSD din Bazinul Dornelor.

„Conferința a fost un moment de bilanț al ultimilor 4 ani de activitate politică, evaluare a activităților organizației și a rezultatelor din alegeri. Președintele Ioan Stan a apreciat activitatea depusă de organizație concretizată prin rezultatul foarte bun la alegerile generale din decembrie 2016, rezultat ce evidentiază și un progres remarcabil în zona de munte, dovadă că mesajul social democrat au fost receptat și apreciat”, se arată în comunicat.

Sursa citată subliniază că cei peste o sută de delegați au reconfirmat prin vot pentru funcția de președinte al organizației pe inginerul Gheorghe Apetrii și, tot prin vot, a fost confirmată componența noului birou executiv ce va conduce organizația pentru următorii patru ani.

Conducerea nou aleasă precum și ceilalți vorbitori si-au exprimat convingerea în unitatea PSD ca o garanție a implementării programului de guvernare asumat.

PSD Suceava mai anunță că și la Mălini au avut loc alegeri pentru conducerea organizației locale, organizație care a fost reconstituită în urma dizolvării ei prin decizia Comitetului executiv județean din ianuarie 2017.

Echipa nou aleasă va avea în frunte pentru următorii patru ani pe Adrian Ungureanu.(N.B.)