Biroul Permanent lărgit al PSD Suceava a decis categoric: Susținem Liviu Dragnea ca președinte al PSD cât și președinte al Camerei Deputaților și modificarea legilor justiției


Intră acum și în grupul de

Biroul permanent lărgit al PSD Suceava s-a întrunit, vineri, la Mălini și a decis, în unanimitate, susținerea lui Liviu Dragnea atât pentru funcția de președinte al PSD cât și de președinte al Camerei Deputaților.

PSD Suceava menționează într-un comunicat că la ședință, pe lângă membrii de drept ai Biroului Permanent Județean au mai participat primari, viceprimari, preşedinți de organizații locale PSD, iar după discuțiile despre situația politică actuală s-a decis redactarea unei rezoluții care să statueze poziția organizației față de evenimentele recente.

„S-a decis susținerea în continuare a domnului Liviu Dragnea atât pentru funcția de preşedinte al PSD cât şi de preşedinte al Camerei Deputaților, păstrarea  unității partidului, asigurarea guvernării şi îndeplinirea tuturor măsurilor din programul de guvernare, singurul program coerent care poate să asigure bunăstarea. În acelaşi timp s-a solicitat urgentarea trecerii prin parlament a legilor menite să asigure o justiție independentă şi corectă”, se arată în comunicat.

Rezoluția a fost votată în unanimitate, subliniază PSD Suceava.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la 3 ani şi 6 luni pentru abuz în serviciu şi achitat pentru fals intelectual în dosarul angajărilor fictive la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.(N.B.)


Intră acum și în grupul de