Intră acum și în grupul de
Președintele Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță, a apreciat, duminică, printr-un comunicat de presă, că actuala conducere a Primăriei Suceava trăiește într-o altă lume, prezentând realizări enorme care ar fi fost făcute în timp ce orașul este sufocat de gunoaie, străzile se transformă în lacuri de acumulare la o ploaie, iar asfaltul e plin de gropi.
„Noi, verzii suceveni, considerăm că cei de la conducerea Primăriei municipiului Suceava trăiesc în altă lume”, arată Acibotăriță.
El susține că în timp ce pe rețelele de socializare sunt prezentate gunoaiele care se găsesc în municipiu, că la „o ploiță” se formează lacuri de acumulare, că sunt zeci de gropi în asfalt și zeci de câini comunitari, iar primarul și cei doi domni viceprimari fac conferințe de presă și povestesc sucevenilor, cât de frumoasă este Suceava, „ce realizări enorme, gigantice au efectuat, cât de deștepți sunt ei”.
„Te întrebi uneori dacă nu cumva cei trei sunt scăpați din altă lume sau ne iau de proști”, adaugă liderul PV Suceava.