Senatorul PSD Ioan Stan, replică pentru Gheorghe Flutur: Sucevenii au nevoie de o administrare serioasă a județului, fără proiecte fanteziste menite doar să înșele opinia publică, fără scene teatrale pe pârtii sau pe șantiere

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan, a apreciat, sâmbătă, că sucevenii au nevoie de o administrare serioasă a județului, fără proiecte fanteziste menite doar să înșele opinia publică, cu implicare în rezolvarea problemelor reale, fără scene teatrale pe pârtii sau pe șantiere.

Într-un comunicat de presă, președintele interimar al PSD Suceava arată că întotdeauna a considerat că în activitatea parlamentară este esențială colaborarea, depășirea ambițiilor politice personale în scopul rezolvării unor probleme ale comunităților pe care le reprezită, fapt pe care  parlamentarii social democrați suceveni, l-a demonstrat deseori.

El precizează în acest sens  promovarea proiectului legislativ prin care a fost posibilă trecerea Parcului Șipote în administrarea primăriei municipiului Suceava.

„Evident că admit și necesitatea disputelor, a schimbului de idei politice. Și în acest spirit i-aș întreba pe parlamentarii suceveni din PNL, USR, Pro-România cum a fost posibil ca dumnealor să nu voteze bugetul țării pentru anul 2019 în condițiile în care acest buget (cel mai mare din istoria României), prevede creșteri substanțiale ale bugetelor tuturor ministerelor, ale bugetelor comunităților locale, acoperă creșterea planificată a salariilor și pensiilor, și mai ales prevede alocări de fonduri pentru obiective importante din județul Suceava (șoseaua de centură a Sucevei, șoseaua de centură a Rădăuțiului, DN 18, DN 2, DN 17B)? Sau, mai ales, i-aș întreba cum este posibil ca președintele țării (pe care cei din PNL și USR și l-au asumat) să respingă acest buget și să blocheze practic activitatea primăriilor, consiliilor județene, a ministerelor?”, adaugă senatorul social-democrat.

Ioan Stan mai consideră că președintele Iohannis pare „orbit de o patimă politică nefirească” și nu-și dă seama de aceste consecințe, dar întreabă cum explică parlamentarii acest fapt primarilor care i-au trimis în Parlament.

„Admit că într-un an electoral patima politică are uneori manifestări extreme. Dar niciodată nu voi putea admite o dimensiune atât de măruntă a unei manifestări politice ca cea în care s-a complăcut liderul liberal sucevean, președinte al Consiliului Județean, care a venit cu o lopată pe un șantier al unui obiectiv finanțat de Guvernul social-democrat al României. Astfel de ipostaze duc în derizoriu activitatea politică și administrativă”, arată Ioan Stan.

Liderul PSD Suceava spune că s-ar fi așteptat de la președintele CJ Suceava ca, în calitatea pe care o are, cea de șef al administrației publice județene, să abordeze cu seriozitate problemele județului care intră în competența sa.

„De exemplu, i-aș sugera să se ocupe de reparația podului de la Verești căruia i-a alocat un buget derizoriu, încât nimeni nu s-a prezentat să liciteze pentru acest obiectiv. Și nu pot înțelege de ce atâta zgârcenie pentru o investiție atât de importantă în condițiile în care Guvernul României a acordat Consiliului Județean Suceava suma de 216 000 000 lei pentru reabilitarea a 8 drumuri județene. I-aș da ca exemplu implicarea Guvernului social-democrat într-un caz similar – podul de la Milișăuți- care a fost refăcut, anul trecut, în cinci luni”, a adăugat Stan.

„Sucevenii au nevoie de o administrare serioasă a județului, fără proiecte fanteziste menite doar să înșele opinia publică, cu implicare în rezolvarea problemelor reale, fără scene teatrale pe pârtii sau pe șantiere”, a conchis senatorul Ioan Stan.(T.B.)

loading...