Deputatul Gheorghe Coroamă susţine demararea de urgenţă a unui proiect amplu de împădurire în judeţ


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava, Gheorghe Coroamă, consideră că este extrem de important ca Guvernul să demareze urgent în judeţ un proiect amplu de împădurire a celor 5000 de hectare despădurite prin tăieri ilegale şi doborâturi de vânt în masă, pentru evitarea de noi dezastre naturale pe viitor. El a subliniat că la începutul anului 2009, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat că pe durata mandatului său intenţionează să înceapă un program intens de împădurire în anumite judeţe ale ţării, însă s-a constatat că din lista de judeţe anunţată nu făcea parte şi judeţul Suceava. „Judeţul Suceava are în prezent cea mai mare suprafaţă de pădure din ţară, dar în lipsa unor măsuri concrete de refacere a zonelor despădurite, corelat cu implementarea unor măsuri severe de reducere a tăierilor ilegale, potenţialul turistic al judeţului şi siguranţa oamenilor vor fi afectate de distrugerea celei mai de preţ comori pe care o are – pădurea”, a subliniat deputatul liberal sucevean.

Coroamă a arătat că în judeţul Suceava au dispărut, în ultimii zece ani, zone de pădure, punând astfel în pericol atât aşezările umane din zonă, cât şi suprafeţele de pădure care au mai rămas. „Numai pe fondul forestier de stat ar trebui să fie împădurită cât mai curând o suprafaţă totală de aproximativ 1400 hectare de teren, afectată de doborâturile de vânt. Situaţia cea mai gravă, însă, se regăseşte la fondurile persoanelor fizice şi juridice, adică acolo unde pădurile au fost retrocedate”, a spus deputatul liberal. El a menţionat că din cele 71000 de hectare de pădure retrocedate acestora, 3600 de hectare au dispărut cu desăvârşire ulterior procesului de retrocedare.


Intră acum și în grupul de