Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan cere ministrului Transporturilor explicații privind neutilizarea fondurilor europene pentru proiecte noi de autostrăzi


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a cerut, în Parlament, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, explicații privind utilizarea fondurilor europene pentru proiecte noi de autostrăzi pe actualul exercițiu financiar multianual.

El arată că pe pagina electronică a Comisiei Europene, la data de 15 aprilie 2019, sunt prezentate următoarele date privind absorbția fondurilor europene nerambursabile, aferente cadrului financiar european multianual 2014-2020: dintr-un total de 36,7 miliarde euro, numai 8,72 miliarde euro cheltuite efectiv de România, reprezentând 24% din totalul fondurilor disponibile.

În ceea ce privește fondurile aferente programelor de investiții prioritare, sumele cheltuite din Fondul pentru coeziune se ridică la 1,6 miliarde euro, reprezentând 20%, iar din Fondul de Dezvoltare Regională 2,1 miliarde euro, reprezentând 17%.

În condițiile în care cele două fonduri sunt cele mai mari și din ele se finanțează cu precădere realizarea de lucrări de investiții în infrastructură, Bălan cere ministrului să explice cât din sumele absorbite efectiv pentru investiții publice în infrastructura de transporturi până la data de 1 mai 2019 reprezintă sume aferente finanțării lucrărilor în continuare pentru proiectele de investiții demarate prin fondurile europene aferente cadrului financiar 2007-2013, așa-numitele proiecte fazate, a căror finanțare a fost acceptată și după finalizarea exercițiului financiar trecut.

Totodată, el cere să i se prezinte care este valoarea sumelor pentru proiecte noi din sumele absorbite efectiv pentru investiții publice în infrastructură până la data de 1 mai 2019.

Vă solicit o situație a proiectelor noi de autostrăzi depuse pentru finanțare la Comisia Europeană în cadrul financiar european multianual 2014-2020. În virtutea acelorași date publicate de Comisia Europeană, vă solicit să precizați care este motivul pentru care numai pentru 69% din sumele disponibile au fost depuse proiecte pentru finanțare nerambursabilă.Solicit, de asemenea, să precizați numărul de proiecte respinse de Comisia Europeană de la finanțare și valoarea totală a acestora”, a mai cerut Ioan Bălan.(T.B.)


Intră acum și în grupul de