Liberalii suceveni nu vor vota la unison la Congresul extraordinar al partidului

Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că la Congresul extraordinar al PNL, delegaţii suceveni vor vota după cum doresc, fără să existe o decizie unitară a filialei privind susţinerea unui candidat. „Nu avem un punct de vedere comun”, a spus Steiciuc, care a adăugat că delegaţii nu şi-au putut contura o poziţie comună din cauză că doar unul dintre candidaţi, Călin Popescu Tăriceanu, a venit în organizaţie şi şi-a prezentat programul. El nu a exclus posibilitatea ca la Congres să fie mai mulţi candidaţi la preşedinţia PNL decât cei doi anunţaţi până în prezent.

Mihai Aurel Steiciuc a mai precizat că, în prezent, nu există clar un candidat care să poată susţine că va obţine majoritatea voturilor la Congres, întrucât atât Crin Antonescu, cât şi Călin Popescu Tăriceanu se bucură de susţinere aproximativ egală în partid. Întrebat cum va vota la Congres, vicepreşedintele PNL Suceava a spus că va vota pentru candidatul care susţine un program ce îşi propune ca partidul să aibă 30 la sută din voturi şi un birou de conducere funcţional.