Gheorghe Flutur regretă plecarea Elenei Băsescu din PD-L

Coordonatorul sucevean al campaniei electorale a PD-L pentru alegerile europarlamentare, Gheorghe Flutur (liderul judeţean al partidului), a apreciat că decizia fiicei mici a preşedintelui României, Elena Băsescu, de a demisiona din partid pentru a candida ca independent pentru Parlamentul European este una „curajoasă”.

Flutur a ţinut însă să remarce că „era loc şi în PD-L” pentru ca ea să candideze, fiindcă avea susţinerea Organizaţiei de Tineret a PD-L. Gheorghe Flutur a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că „e un act de curaj, dar din punctul meu de vedere era loc şi în PD-L să candideze”. El a menţionat că Elena Băsescu a fost propusă şi susţinută de organizaţia de tineret a PD-L pentru un loc pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare.

Întrebat dacă scorul electoral al PD-L ar putea fi afectat negativ de candidatura independentă a Elenei Băsescu, Flutur a spus că „PD-L merge pe picioarele lui fără probleme”.

Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că demisionează din PD-L, urmând să candideze ca independent la europarlamentare şi să revină în formaţiunea democrat-liberală după euroalegeri. „Eu nu doresc să mă ascund după listele unui partid, nu doresc ca tatăl meu să fie acuzat de nepotism şi PD-L să fie pus în situaţia dificilă de a alege între mine şi intelectuali, şi ca urmare, am decis să demisionez din PD-L”, a spus fiica cea mică a preşedintelui la conferinţa de presă. Elena Băsescu a ţinut să facă menţiunea că va reveni în partid, în urma alegerilor din 7 iunie.