Problema minerilor care au lucrat în întreprinderi de prospecțiuni și explorări geologice a ajuns în Parlament. Deputatul PNL Angelica Fădor cere Guvernului să aplice principiul „drepturi egale pentru muncă egală”: Este dispus Guvernul să repare o nedreptate?

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a făcut, miercuri, demersuri în Parlament pentru ca minerii ce au lucrat în întreprinderi de prospecțiuni și explorări geologice să beneficieze de aceleași drepturi ca minerii din exploatări miniere, iar în acest sens a prezentat o declarație politică, dar și întrebări pentru premierul Viorica Dăncilă și ministrul Muncii, Marius Budăi.

Angelica Fădor arată în declarația politică prezentată în Parlament că prezintă situația nedreaptă în care se află  minerii care au lucrat în întreprinderi de prospecțiuni și explorări geologice și care au fost excluși din categoria celor care au desfășurat activități încadrate în condiții speciale de muncă printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma sesizării formulate de Avocatul Poporului.

„După cum mi-au explicat cei care se află în această situație, acum se face o mare nedreptate minerilor și lucrătorilor care și-au desfășurat activitatea în subteran în cadrul unităților de prospecțiuni și explorări geologice sau de exploatări în subteran pentru că nu se mai consideră activitate desfășurată în “unitate minieră ” și încadrată în condiții speciale de muncă”, a spus deputatul.

Ea a arătat că în această situație se găsesc, în prezent, persoanele care au lucrat în subteran, pensionari și viitori pensionari la Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Suceava care a fost reorganizată prin HG 193 /1991 în S.C. GEOMOLD S.A .

„Pe scurt, arealul de lucru a fostei unități miniere cuprindea partea nordică și nord – estică a țării respectiv județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Vaslui, la care se adăugau unele zone restrânse aparținând județelor Maramureș, Bistrița -Năsăud și Harghita.Pentru activitățile în acest sector forța de muncă locală nu acoperea necesarul, motiv pentru care au fost atrași muncitori, tehnicieni și ingineri din toate colțurile țării, dar în special din județele limitrofe județului Suceava, respectiv Neamț, Botoșani, Vaslui, Bacău”,a spus deputatul.

Ea precizează că în anul 1990, unitatea avea un număr de aproximativ 5000 de salariați, iar cei care își desfășurau activitatea în subteran executau lucrări de deschidere și pregătire, respectiv puțuri de extracție, galerii, nișe de legătură, suitoare, plane înclinate, camere speciale, abataje experimentale și altele în zonele aflate în explotare a minereului neferos, la exploatările Leșu Ursului, Fundu Moldovei, Mestecăniș, la  acumulările de sulf din Munții Călimani, la cele de baritină de la Holda și Ostra, de minereuri de fier de la  Delnița, sau minereu de mangan în Bazinul Domelor.

De menționat este că în aprilie 1997, activitatea de subteran din cadrul S.C. GEOMOLD S.A. a încetat, o parte din lucrători fiind preluați de celalalte unități miniere din zonă, respectiv S.C. MINBUCOVINA S.A. Vatra Domei sau Compania Națională a Uraniului București.

„Potrivit Legii 19/2000, personalul din cadrul S.C.GEOMOLD S.A., care și-a desfășurat activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă, a fost încadrat până în data de 01.01.2000, în grupa I-a de muncă, beneficiind de ieșirea la pensie la fel că toți minerii din România, cumulând 20 de ani de activitate de la cele două unități miniere, cu limita de vârstă de 45 de ani.  Doresc să menționez că articolul 3 alin. (1) din Legea 85 /2003 definește activitatea minieră ca fiind ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea, dezvoltarea, explotarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere, conservarea și închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere și reabilitare a mediului”, a mai spus deputatul liberal sucevean.

Angelica Fădor adaugă că Legea 263/2010 nu definește noțiunea de unități miniere pentru a stabili dacă Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Suceava, respectiv dacă actualul S.C. GEOMOLD S.A.  se încadrează în această categorie, dar că din informațiile pe care le deține, IPEG a plătit contribuții la asigurări sociale pentru condiții speciale și nu pentru condiții normale de muncă pentru angajații care au lucrat în subteran, dar cu toate acestea, din cauze pe care nu le cunosc, IPEG nu a urmat procedura de avizare a activităților desfășurate în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale conform HG 1025/2003.

„Actuala situație rezultată în urma Deciziei ICCJ nr. 9/2019 este nedreaptă și discriminatorie atât între minerii de la unitățile miniere de exploatare față de cei de la IPEG, dar și între foștii lucrători în subteran de la IPEG, pensionați anterior datei de 01.01.2001 față de cei ieșiți la pensie după această dată.În aceeași situație nedreaptă se află și celelelalte IPEG uri din țară: IPEG Maramures (SC Cuarț SA), IPEG Harghita, Banatul, Oltenia, Hunedoara”, a spus deputatul.

Ea consideră că egalitatea de șanse pentru angajații care își desfășoară activitatea în aceleași condiții nu ar trebui să fie doar teoretică.

„Cei care au muncit în Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Suceava nu sunt angajați de mâna a doua, iar guvernanții ar trebui să găsească o soluție pentru a repara nedreptatea care le este făcută.Este dispus Guvernul să analizeze situația acestor angajați și să găsească o soluție pentru acordarea  de ”drepturi egale pentru muncă egală”?” , a întrebat Fădor.

Deputatul PNL de Suceava a cerut premierului Viorica Dăncilă și ministrului Muncii, Marius Budăi, să analizeze situația prezentată și să prezinte soluția pe care Guvernul o propune pentru repararea acestei nedreptăți.(T.B.)

loading...