Gheorghe Acatrinei … nimic nou sub soarele din PRM

Liderul judeţean al PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, fost senator de Suceava în urmă cu câteva mandate, a fost şi el invitat la Conferinţa municipală a PSD Suceava, unde a ţinut să spună că „atunci când plouă, înseamnă bogăţie”.

De altfel, discursul lui Acatrinei s-a menţinut în nota binecunoscută a liderului PRM, acesta nedorind să iasă în evidenţă decât cu laude la organizaţia municipală Suceava a PSD. „Am venit aici pentru că eu consider că, Conferinţa Municipală a PSD Suceava e un eveniment politic deosebit de important în viaţa politică a Sucevei, chiar a întregului judeţ”, a spus Acatrinei, care şi-a justificat afirmaţia prin aceea că în sală s-ar fi aflat „adunată toată floarea PSD Suceava”. Acestă afirmaţie, alături de încheierea discursului, au fost de altfel singurele aplaudate din cuvântul celui care a fost cândva senator de Suceava.