Flutur, la lansarea campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis la Președinția României: Klaus Iohannis este garantul normalității, echilibrului, performanței, al lucrului bine făcut.

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat la lansarea campaniei de strângere de semnături în județul Suceava pentru susținerea candidaturii lui Klaus Iohannis pentru un nou mandat de președinte al României că aceste este garantul normalității, echilibrului, performanței, al lucrului bine făcut.

Flutur a spus că sâmbătă, Suceava a declanșat campania de strângere de semnături pentru susținerea domnului Klaus Iohannis la Președinția României, pentru un al doilea mandat.

„PNL îl susține pe Klaus Iohannis și sunt convins că și alte forțe politice, societatea civilă ni se vor alătură. Klaus Iohannis este garantul normalității, echilibrului, performanței, al lucrului bine făcut”, a spus Flutur.

El a subliniat că România și românii au nevoie de un președinte care este apreciat în întreaga lume.

„Trebuie să fim alături de Klaus Iohannis la alegerile din noiembrie pentru că România are nevoie să mențină și să-și consolideze drumul european, are nevoie de investiții, are nevoie de instituții ale statului care să garanteze securitatea cetățeanului”, a mai spus Flutur.

El a subliniat că trebuie să fie susținut Klaus Iohannis pentru că România are nevoie de normalitate.

„De aceea sunt şi suntem, noi cei din Bucovina, din județul Suceava, alături de Klaus Iohannis, viitorul președinte al României”, a conchis Gheorghe Flutur.(T.B.)