Liberalii suceveni vor beneficia de prezenţa liderului PNL, Crin Antonescu, în campania pentru PE


Intră acum și în grupul de

Preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene Suceava, Philip Rozopol, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că liberalii suceveni vor încerca să compenseze lipsa unei „prezenţe masive în media şi a unui panotaj opulent, cu prezenţa între oameni”. „Vrem să convingem oamenii că parlamentarii europeni sunt extrem de importanţi pentru noi. Vom merge din uşă în uşă, din poartă în poartă, să convingem oamenii mai întâi să vină la vot şi apoi să voteze PNL ca alternativă în a li se apăra interesele”, a subliniat liderul liberal.

Potrivit lui Rozopol, spre deosebire de celelalte partide politice, PNL Suceava nu are un candidat propriu la alegerile pentru Parlamentul European, în schimb va beneficia în campanie de prezenţa liderului liberal, Crin Antonescu. Acesta va veni la Suceava în data de 22 mai, urmând ca în ziua următoare, liberalii suceveni să primească şi vizita actualului europarlamentar Renate Weber.

PNL Suceava îşi propune ca la alegerile din 7 iunie să obţină suficiente voturi pentru a atinge media partidului la nivel naţional, care, conform sondajelor, ar fi în jur de 18-20 la sută.


Intră acum și în grupul de