Acasă Politica Doar patru proiecte de dezvoltare rurală selectate spre finanţare, în judeţul Suceava

Doar patru proiecte de dezvoltare rurală selectate spre finanţare, în judeţul Suceava


Intră acum și în grupul de

Absorbţia fondurilor europene prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală a constituit un punct important luat în discuţie de liderii coaliţiei aflate la guvernare, în cadrul şedinţei de luni.

Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, preşedinte al CJ Suceava, a spus, marţi, într-o conferinţă de presă, că în şedinţa de luni Coaliţiei de guvernare, a solicitat să fie reglementat modul în care sunt selectate spre finanţare proiectele post aderare pentru dezvoltare rurală, astfel încât să nu fie descurajate iniţiativele locale. El a arătat că în urma primei sesiuni au fost aprobate, în toată ţara, doar 90 de proiecte depuse de primării, din care 15 din Regiunea de dezvoltare nord-est şi doar 4 din judeţul Suceava.



Potrivit lui Flutur, foarte multe proiecte ale unor primării au obţinut punctajul corespunzător, dar nu au fost selectate. El a arătat că această situaţie a fost confirmată şi de preşedintele PSD, Mircea Geoană, care a spus în şedinţa coaliţiei că are mai multe reclamaţii pe acest subiect din partea primarilor PSD. „Toţi colegii sunt deschişi pe această problemă”, a subliniat vicepreşedintele PD-L.

El a mai arătat că pentru ultima sesiune sunt alocate fonduri de aproximativ 900 de milioane de euro şi a apreciat ca proiectele care au obţinut punctajul corespunzător şi nu au fost selectate în prima sesiune, să fie aprobate în această sesiune.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version