Tinerii democrat-liberali şi-au lansat primul blog oficial

Scopul principal al Organizaţiei Municipale de Tineret a Partidului Democrat-Liberal Suceava a fost mereu promovarea tinerilor capabili şi clădirea împreună cu aceştia a unui sistem social solid, bazat pe principiile democrat-liberale.

Venind în întâmpinarea acestei idei, democrat-liberalii au lansat săptămana trecută primul blog oficial unde se vor regăsi toate informatiile necesare despre activităţile, ideile şi proiectele desfăşurate în Suceava. Sub motto-ul “Acum. E timpul nostru”, blogul portocaliu întruneşte categorii distincte în care sunt prezentate şi actualizate acţiunile desfăşurate la nivel judeţean şi local, atât pe plan politic, cât şi pe plan social. Astfel, accesând adresa de internet: otpdlsuceava.wordpress.com persoanele interesate şi nu numai vor avea ocazia să cunoască membrii Organizaţiei Municipale de Tineret, structura acestui birou cât şi un istoric detaliat pe anul 2008 .

Potrivit preşedintelui BPL OTPD-L Suceava, Lucian Harşovschi, blogul democrat-liberalilor suceveni a fost înscris la un concurs naţional organizat de Echipa de Imagine a PD-L, clasându-se în momentul de faţă pe locul II în topul celor mai vizitate bloguri politice de tineret din ţară, numărând peste 350 de accesări de la lansare şi aflându-se într-o continuă creştere.