Deputatul PNL Dumitru Mihalescul: PSD a tăiat veniturile românilor timp de trei ani prin inflație. PNL va elimina acele măsuri toxice care au generat creșteri de prețuri peste noapte și care au distrus puterea de cumpărare a românilor


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul susține că PSD continuă campania de dezinformare chiar și după ce Guvernul PSD a fost demis și că încearcă să inducă în opinia publică ideea că PNL va tăia salarii și pensii după ce va prelua guvernarea.

„Niciodată PSD nu a împrăștiat minciuni mai grosolane ca acum, chiar și după ce Guvernul a fost demis prin moțiunea de cenzură inițiată de PNL. Zi de zi lideri PSD sau foști miniștri în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă ne spun că au construit nu știu câți kilometri de autostrăzi, că au reabilitat nu știu câte căi ferate, că au renovat școli și spitale și că România stă mai bine decât Germania și Franța la capitolul calității serviciilor publice”, a declarat Mihalescul.

Deputatul consideră că tot ceea ce cei din PSD spun că au făcut, reprezintă în fapt marile dimensiuni ale eșecului total al PSD la guvernare: niciun proiect major de infrastructură nu a fost demarat de peste 7 ani, căile ferate au fost abandonate sau închise, iar trenurile circulă tot mai lent și pe tot mai puține rute, școlile sunt tot cu toaleta în curte, iar spitalele administrate de Guvern sunt focare de infecție pentru pacienți.

„În urma celor peste 7 ani de guvernare PSD, românii și România nu au câștigat nimic! Nu întâmplător, noi, liberalii, am numit guvernele PSD ca fiind guvernele șanselor ratate pentru România”, arată deputatul sucevean.

Potrivit lui Mihalescul, cea mai mizerabilă minciună care stă pe buzele membrilor PSD este aceea că PNL vine la guvernare și va tăia pensii și salarii.

„Cât de neom să fii ca să bagi spaima în oamenii, în condițiile în care numai PSD vorbește despre tăieri de venituri! Ei vorbesc pentru că au experiență în așa ceva. Ei au tăiat vreme de 3 ani de zile din veniturile populației cu ajutorul celei mai meschine pârghii și anume prin inflație. Fiecare român poate constata că astăzi, după ultimii 3 ani de guvernare PSD, cu bani ceva mai mulți cumpără mai puține produse și abia dacă mai poate plăti facturile la utilități!”, a atras atenția parlamentarul liberal.

El subliniază că Partidul Național Liberal va majora veniturile populației, însă nu pe hârtie, ci în mod real și amintește că el, alături de Robert Sighiartău a inițiat două acte normative aprobate de Parlament prin care s-a reușit majorarea alocațiilor de stat pentru copii și indexarea acestora, în fiecare an, de la fiecare 1 ianuarie.

„Asta înseamnă să crești venituri și să te asiguri că puterea de cumpărare va fi menținută, nu scăzută”, a spus Mihalescul.

Parlamentarul liberal a adăugat că în scurt timp, va fi instalat un guvern liberal care va repara stricăciunile produse de guvernele PSD.

„Veți constata că Guvernul PNL va elimina acele măsuri toxice care au generat creșteri de prețuri peste noapte și care au distrus puterea de cumpărare a românilor. În numai câteva luni se va vedea că PSD trăiește numai din minciună și că minciuna nu ține de foame! Oamenii vor constata singuri că numai prin politicile promovate de PNL – axate pe muncă, investiții, educația tinerilor, profesionalism – se poate ajunge la prosperitatea pe care să o simtă fiecare cetățean”, a conchis Dumitru Mihalescul.


Intră acum și în grupul de