Liderul PSD Suceava, Ioan Stan: Dacă ar fi să fac o echipă pentru binele județului, între Nechifor și Flutur, aș accepta Flutur

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, marți, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că deși îl poate critica pe liderul PNL Suceava, președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur, că nu a făcut mai nimic în județ decât câțiva kilometri de covor asfaltic și declarații festiviste, că îl preferă într-o echipă pentru „binele județului” în locul fostului lider PSD Suceava, Cătălin Nechifor, actual lider al Pro România.

Ioan Stan a fost întrebat dacă are „un blat” cu Gheorghe Flutur, așa cum a fost acuzat de deputatul Pro România, Cătălin Nechifor, și a răspuns că el l-a criticat pe Gheorghe Flutur în permanență.

„Am înțeles că domnul Cătălin Nechifor se împiedică de persoana mea în sensul că spune că a pierdut alegerile în 2016 datorită lui Stan”, a spus senatorul social-democrat.

El a arătat că la acea vreme răspundea de zona Fălticeni și că, împreună cu colegii săi, a reușit să obțină cu  8000 de voturi în plus pentru Cătălin Nechifor și că doar zona Siret a mai avut scor bun, fiind obținute cu  300 de voturi în plus.

„Restul, cei care stau de-a stânga și de-a dreapta dumnealui, numai într-o singură zonă au scos 13.000 de voturi în minus, respectiv în Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei”, a spus Ioan Stan.

El a afirmat că alegerile au fost pierdute atunci „datorită persoanei dumnealui”.

„Nu primarii PNL sau PDL l-au „ajutat” să piardă alegerile, ci chiar primarii noștri, pentru că primarii noștri nu erau primiți. Chiar mie mi s-a întâmplat, în două cazuri, când l-am rugat să primească niște primari în audiență și nu i-a primit. Lucrul acesta s-a întâmplat în întreg județul”, a spus liderul PSD Suceava.

Ioan Stan a mai spus că i-a recomandat lui Nechifor atunci să se delimiteze de anumite persoane care se aflau în preajma lui, dar că acesta nu a făcut-o și că acesta a fost motivul principal pentru pierderea alegerilor.

El a mai declarat că tot datorită lui Cătălin Nechifor a fost plasat pe lista de candidați PSD la alegerile parlamentare din toamna anului 2016 pentru că cei din conducerea centrală nu doreau să-l valideze candidat pentru că pierduse alegerile locale.

În ceea ce privește viitoarele alegeri locale, senatorul Ioan Stan a declarat că nu exclude să candideze împotriva lui Gheorghe Flutur la președinția Consiliului Județean Suceava dacă se menține actuala modalitate de alegere prin vot direct.

„Nu e exclus să candidez, dar colegii vor hotărî”, a spus Ioan Stan care a subliniat că el nu și-a anunțat candidatura la președinția CJ Suceava, ci doar că va deschide lista de candidați PSD.

În ceea ce privește acuzele privind „un blat politic” cu Gheorghe Flutur, senatorul Ioan Stan a reiterat că pe Gheorghe Flutur  l-a criticat în permanență pentru că nu a făcut nimic în afară de declarații de festivism, dar că nu se vede că se finalizează terminalul la aeroport, că vin oameni de afaceri germani să investească în județ sau că se înființează un parc industrial.

„Îmi spuneți o chestie practică în afară de câțiva kilometri de covor asfaltic? L-am văzut la DN 18, la centură, a încercat să acapareze niște rezultate ale PSD”, a spus Ioan Stan.

El a menționat însă că îl preferă pe Gheorghe Flutur decât pe Cătălin Nechifor.

„Dacă ar fi să fac o echipă pentru binele județului, într-adevăr, între Nechifor și Flutur, aș accepta Flutur”, a conchis Ioan Stan. (T.B.)

loading...