Intră acum și în grupul de
Şi aici au fost vizaţi în primul rând Brânduşel Nichitean, Nicolae Vranău şi Bogdan Cristache. Despre cel de al patrulea, Mihai Steiciuc, nu a avut curajul să comenteze nimic, probabil şi pe considerentul că este proaspăt ales în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Suceava a partidului.
Pentru ca tacâmul să fie complet, Valică Gorea a anunţat că doi din cei patru primari de oraşe, cel din Câmpulung Moldovenesc, Constantin Gabriel Şerban şi cel din Vatra Dornei, Ioan Moraru, nu vor face parte din viitorul Birou Permanent Interimar Judeţean (BPJI) din cauză că nu s-au implicat, în opinia preşedintelui nou numit, în activitatea din campania pentru Parlamentul European.
Chestionaţi asupra modului în care au primit declaraţiile noului preşedinte impus de conducerea centrală, doi din cei trei consilieri judeţeni s-au arătat efectiv indignaţi de cele aflate de la cel care s-a autointitulat „omul cu anvergura necesară” coagulării forţelor liberale din judeţul Suceava.
Nicolae Vranău, consilier judeţean: „Ce să pot să spun domnule despre asta? Timp de patru ani a fost un anonim politic şi vine acum să facă ordine în cadrul organizaţiei judeţene. Fiecare în PNL Suceava a muncit aşa cum s-a priceput el. Nu cred că Gorea e cel mai în măsură, cel mai competent să ne analizeze pe noi şi munca naostră. Din punctul meu de vedere s-a greşit cu această numire din partea conducerii centrale!”.
Cu alte cuvinte, prima apariţei în public a lui Valică Gorea a fost de natură doar a întărâta spiritele şi nicidecum de a forma cadrul necesar unei reconstrucţii la nivel judeţean. Interesantă va fi poziţia pe care Alexandru Băişanu o va adopta în perioada următoare. Dacă, binenţeles, va exista vreo poziţie.