Senatorul PSD Ioan Stan, inginer, îi învață pe liberali cum să asigure bani pentru dublarea alocațiilor copiilor: Folosiți în prima jumătate a anului suma din buget pentru 12 luni, iar în iulie asigurați, la rectificare necesarul de fonduri


Intră acum și în grupul de

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a transmis, miercuri, un comunicat de presă în care le transmite liberalilor modalitatea legală prin care pot plăti alocațiile dublate pentru copii.

Senatorul PSD, care semnează inginer Ioan Stan, amintește că în data de 18 decembrie 2019 Camera Deputaților, for decizional, a votat pentru dublarea alocațiilor alocate de stat copiilor și că „a urmat o avalanșă de proteste și văicăreli începând cu premierul, continuând cu ministreasa muncii, supralicitând cu ministrul de finanțe”.

El arată că propunerea legislativă a trebuit, totuși, să plece spre Cotroceni, iar președintele a declarat  că așteaptă poziția guvernului și că amânarea promulgării nu s-a putut lungi la nesfârșit, reîntoarcerea în Parlament n-avea sorți de izbîndă și că în data de 14 ianuarie 2020 președintele României promulgă Legea pentru alocațiile copiilor.

„La câteva ore după, dna. ministru a Muncii declară că o creștere a alocațiilor pentru copii nu se poate face ”peste noapte” deoarece nu sunt fonduri prevăzute în buget, astfel că măsura va putea fi implementată cel mai probabil după rectificarea bugetară. Adică se prevalează domnia sa de bugetul trecut prin angajarea răspunderii, ocolind singurul for legislativ stabilit prin Constituție, Parlamentul. O invit pe autoarea acestor declarații ca și pe dl. premier care, pe baza aceluiași buget se întreba retoric, după votarea Legii, ce să mărească pensiile sau alocațiile, să mediteze la faptul că o dezbatere parlamentară a Legii bugetului ar fi putut oferi alte soluții decât variantele extremiste cu care suntem amenințați”, arată senatorul.

El a adăugat că este îndreptățit să observe că s-a adoptat strategia ”semnați că venim noi și acoperim semnătura peste vreo șase luni”, dar că , la fel ca întotdeauna, minciuna are picioare scurte, iar incapacitatea nu se poate ascunde sub promisiuni deșarte.

„De fapt soluția există și e de bun simț, doar să gândești responsabil. Faptul că trebuie venit cu suma suplimentară pentru asigurarea dublării alocațiilor se poate regulariza la rectificarea bugetară, la finalul primului semestru deoarece până atunci se pot folosi sumele pentru alocații prinse pentru 12 luni. În caz că nu îți ajung banii în ultima lună de execuție bugetară înainte de rectificare iei din economiile de la alte subcapitole care la rândul lor sunt bugetate pe 12 luni. Aș putea continua dar vă invit să mai luați niște lecții de economie. Sau măcar să nu mai încercați a vă asuma răspunderi care evident vă depășesc. Însă vouă altele vă strică liniștea și nu de dragul copiilor din România nu puteți dormi. Pe voi alegerile anticipate vă aduc la disperare și de asta îndrăzniți să mințiți un întreg popor. Însă nu puteți spera să vă fie crezute la nesfârșit minciunile, oricât de meșteșugite ar fi”, a apreciat Ioan Stan.

El spune că liberalii declară că sunt necesare alegeri anticipate pentru că Parlamentul este încă dominat de o majoritate PSD care împiedică să se demareze urgent reformele necesare în România, deși pentru a da jos guvernul PSD și pentru a instala guvernul nou a existat o altă majoritate în Parlament și nu PSD.

„Pentru oricare din variantele pe care veți merge în demararea etapelor pregătitoare alegerilor anticipate se mizează evident tot pe majoritate anti-PSD. Sau, așa cum se vehiculează în spațiul public, aveți strictă nevoie de o majoritate parlamentară care să nu vă iasă din ordin și care să vă permită punerea în practică a unui cu totul alt program de guvernare decât cel cu care ați încețoșat românii”, a spus senatorul social-democrat.

El a adăugat că PSD nu va asista pasiv la astfel de mașinații  și va adresa scrisori președintelui Comisiei Europene, președintelui Parlamentului european, grupului S&D și tuturor parlamentarilor europeni, cu privire la abuzul de a schimba legile electorale, în pofida unei decizii a CCR și a unei recomandări a Comisiei de la Veneția.

„Vom depune, categoric, moțiune de cenzură dacă executivul va pune în practică tentativa de a modifica Legea electorală cu 2-3 luni înaintea momentului electoral, angajându-și răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi”, a spus senatorul.

El a menționat că prevalându-se de apariția în spațiul public a informației că nu pot fi dublate alocațiile pentru copii din cauza impactului bugetar, președintele Camerei Deputaților va solicita colegilor săi o sesiune extraordinară având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale, cu excepția celor ale militarilor și ale polițiștilor.

„Mai pot spune și că vom sancționa cu maximă răspundere tentativele oricui va încerca să ocolească Parlamentul în ideea de a asigura orizont deschis manevrelor menite să instaureze un alt stat decât cel de drept”, a mai declarat Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de