Intră acum și în grupul de
Nechifor consideră că demersul parlamentarilor PD-L nu pare să fie serios, în condiţiile în care, preşedintele CJ şi al PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, a organizat săptămâna trecută mai multe întâlniri zonale cu primarii fără să invite şi parlamentarii PSD din colegiile respective. „Dacă ar fi existat intenţia de a ne consulta, la întâlnirile cu primarii ar fi trebuit să fie invitaţi şi parlamentarii PSD”, a spus Nechifor.
Deputatul PSD a subliniat că parlamentarii social-democraţi suceveni se preocupă să atragă atenţia miniştrilor, atât PSD cât şi PD-L, privind anumite probleme întâlnite în colegiile electorale. „Situaţia financiară a ţării este fără precedent. Economia românească gâfâie, după ce nu demult duduia, iar obligaţia pe care o avem este să găsim soluţii care să limiteze proporţiile crizei”, a mai spus deputatul sucevean.
Parlamentarii PD-L de Suceava au propus, luni, parlamentarilor suceveni ai PSD, ca în afara şedinţelor din coaliţie să se organizeze întâlniri doar între parlamentari, pentru coordonarea acţiunilor acestora în vederea soluţionării problemelor constatate în colegii.