PSD, PNL şi PD-L vor avea posibilitatea să-şi măsoare forţele la Dorna Candreni


Intră acum și în grupul de

Comuna Dorna Candreni va trece printr-o noua rundă de alegeri pentru desemnarea unui nou primar, ca urmare a faptului că fostul primar, Mihai Carp, a decedat la puţină vreme după preluarea mandatului, în luna iunie a anului 2008. Prefectura Suceava a anunţat luni că pe data de 16 august vor fi organizate alegeri, iar până pe data de 27 iulie partidele politice şi cei interesaţi pot depune candidatura pentru funcţia de edil-şef al comunei.

Conform calendarului de alegeri stabilit la finele săptămânii trecute, în perioada 1-15 august va fi campanie electorală, iar pe 16 august, turul întâi de alegeri.

Din punctul de vedere al partidelor politice, alegerile de la Dorna Candreni vor putea reprezenta un bun moment pentru a-şi testa forţele şi a vedea unde anume mai trebuie de lucrat la campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.


Intră acum și în grupul de