Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, după ce primarul PSD din Vadu Moldovei, Maricel Iacob, a anunțat că va candida de la Pro România: El nu a mai fost desemnat să reprezinte PSD la viitoarele alegeri

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, vineri, după ce primarul PSD din Vadu Moldovei, Maricel Iacob, a anunțat că va candida de la Pro România că acesta, aflat la al treilea mandat, nu a mai fost confirmat de organizație pentru o nouă candidatură.

Constat că liderii județeni ai unor partide anunță, ca o mare realizare, faptul că unii primari social democrați vor candida la alegerile locale din 2020 la funcția de primar din partea partidelor respective”, a spus Stan.

El arată că un exemplu în acest sens este Maricel Iacob, primar social-democrat în funcție la Vadu Moldovei, care în urma deciziei organizației locale PSD, nu a mai fost desemnat să reprezinte această formațiune la viitoarele alegeri, fiind nominalizat în locul său domnul Amariei Bogdan Iulian – viceprimar și președinte al organizației locale PSD.

Realitatea este cea pe care am prezentat-o în intervențiile mele în presa suceveană. Organizațiile locale și organizația județeană PSD, pentru alegerile locale din 2020,  își vor desemna candidații care pot întruni preferințele majorității celor ce sunt chemați să-și exprime votul și care și-au manifestat loialitatea față de valorile social democrate”, a spus Stan.

El a menționat că, probabil că cei care nu vor îndeplini aceste criterii, vor fi solicitați de alte formațiuni politice care nu-și pot găsi candidații necesari din electoratul propriu.   

loading...