PNL i-a retras sprijinul politic viceprimarului din Slatina


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul comunei Slatina, Ion Mogîrzan, urmează să-şi piardă funcţia, după ce Delegaţia Permanentă a PNL a decis în ultima şedinţă să-i retragă sprijinul politic, pe motiv că nu participă la şedinţele partidului. Liderul interimar al liberalilor, Ştefan Alexandru Băişanu, a declarat că Mogîrzan va fi înlocuit şi din funcţia de consilier local în Slatina, PNL urmând să propună pentru acest post următoarea persoană de pe lista de la alegerile locale.

Preşedintele PNL Suceava a mai precizat că la Delegaţia Permanentă s-a hotărât ca până pe data de 22 august a.c. să fie organizate alegeri în 78 de organizaţii locale ale PNL, în care există conduceri interimare. Băişanu a spus că această decizie a fost luată în condiţiile în care în data de 5 septembrie 2009 vor avea alegeri pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava.


Intră acum și în grupul de