Băişanu: După „modelul Băsescu”, deputatul Pardău îşi susţine tatăl să ajungă primar la Dorna Candreni (VIDEO)

Liderul interimar al liberalilor suceveni, Ştefan Alexandru Băişanu, a afirmat joi că deputatul PD-L Dumitru Pardău a preluat „modelul Băsescu”, referindu-se la faptul că aşa cum şeful statului şi-a susţinut fiica să ajungă europarlamentar, aşa îşi susţine parlamentarul sucevean tatăl pentru funcţia de primar al comunei Dorna Candrenilor.

Potrivit preşedintelui PNL, la alegerile pentru funcţia de primar din comuna Dorna Candrenilor care se vor desfăşura în 16 august, candidatul PNL, Radu Nedelea, în vârstă de 29 de ani se va confrunta cu tatăl deputatului PD-L de Suceava, Dumitru Pardău, care are 73 de ani. „Consider că un domn în vârstă de peste 70 de ani nu poate face faţă unei astfel de munci de execuţie în cadrul Primăriei”, a spus Băişanu, exprimându-şi convingerea că cetăţenii din Dorna Candreni vor alege „tinereţea şi puterea de muncă”.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, joi, că deputatul PD-L de Suceava, Dumitru Pardău, încearcă pentru a cincea oară să-l facă primar în comuna Dorna Candrenilor pe tatăl său. „În această perioadă încearcă pentru a 5-a oară să-l facă primar în localitatea Dorna Candrenilor pe tatăl domniei sale, un venerabil domn de vârsta a treia, în condiţiile în care PD-L şi Traian Băsescu se pregătesc de pierderea alegerilor prezidenţiale”, a spus Nechifor.

Pe de altă parte, deputatul PD-L de Suceava Dumitru Pardău, a declarat că pentru cei doi comuna Dorna Candrenilor era până de curând o necunoscută şi că este bine că au aflat, cu această ocazie, că această localitate există în judeţul Suceava. El a subliniat că tatăl său este consilier local şi că experienţa şi munca depusă de el pentru această comună îl îndreptăţesc să ocupe funcţia de primar.