Secretarul Senatului, Orest Onofrei, propune reducerea numărului de parlamentari români

Secretarul Senatului, senatorul PD-L de Suceava Orest Onofrei, consideră că un gest de solidaritate din partea Parlamentului, în contextul marilor reduceri de personal şi cheltuieli publice din sectorul bugetar, l-ar reprezenta reducerea numărului de membri. El a mai apreciat că tot în semn de solidaritate, indemnizaţiile parlamentarilor în următoarele trei luni ar trebui reduse cu cuantumul celor zece zile de concediu fără plată impus angajaţilor din sistemul bugetar.

Potrivit lui Onofrei numărul parlamentarilor români este sensibil egal cu cel al parlamentarilor din Franţa sau Germania ce au o populaţie de câteva ori mai mare. „Când vorbim despre solidaritate este un gest profund de solidaritate ca Parlamentul să-şi reducă numărul de membri şi implicit cheltuielile”, a spus parlamentarul sucevean.

El crede că indiferent de discuţiile privind un Parlament monocameral sau bicameral, numărul parlamentarilor ar trebui redus la jumătate. „Pe lângă reducerile de cheltuieli care se realizează astfel, va creşte în schimb importanţa instituţiei parlamentarului”, este de părere senatorul PD-L.

Onofrei a mai propus ca în viitoarea sesiune parlamentară să fie introdus un proiect de lege privind reducerea numărului de parlamentari pentru următorul exerciţiu electoral.