Senatorul Ioan Stan: ”În ultima vreme realitatea îl sperie pe președintele Consiliului Județean Suceava, deoarece aceasta îi demonstrează în mod repetat că nu este nici pe departe profesionistul în care a pozat ani de zile”

Liderul județean al social-democraților suceveni, senatorul de Fălticeni, Ioan STAN, l-a criticat aspru pe președintele Consiliului Județean Suceava, liberalul Gheorghe Flutur, acuzându-l că își însușește proiecte care nu îi aparțin.

Într-un comunicat de presă, senatorul PSD Ioan Stan susține că Flutur este în criză acută de imagine și că încearcă prin toate mijloacele să mai estompeze din ”dezastrul de imagine ca urmare a gestionării pandemiei la nivel de județ”.

Vă redăm integral poziția senatorului PSD, Ioan Stan:

”L-am văzut pe președintele Consiliului Județean vorbind despre proiectul  „Dezvoltarea infrastructurii de apa și apă uzată din Județul Suceava în perioada 2014 – 2020” ca și cum ar fi o realizare proprie.  Înțelegem că dumnealui se află într-o continuă campanie electorală și că încearcă cu disperare să-și refacă imaginea distrusă de felul în care a gestionat epidemia de Covid-19 la nivelul județului, dar asta nu-i oferă dreptul de a se lăuda cu munca altora.

Pentru că el uită în mod voit să specifice că acest proiect, cu adevărat important pentru județ, nu este o realizare a domniei sale, nici a Consiliului Județean Suceava, ci a ACET-ului în colaborare cu AJAC, aceste două entități fiind cele care au muncit pentru obținerea finanțării respective.

De altfel, Consiliul Județean Suceava nici măcar nu are în patrimoniu rețele de apă, stații de epurare, etc., dar se vede treaba că în opinia sa, alegătorii nu trebuie să cunoască aceste „amănunte”.

Tot ieri, același personaj aducea în atenția publică faptul că sunt continuate demersurile în ceea ce privește înființarea unui centru de tineret și tabără școlară la Bucșoaia, Frasin.

Suntem convinși că această inițiativă nu este altceva decât un alt tertip electoral, care nu va avea nicio finalitate practică, înscriindu-se în lista de elucubrații cu care ne-a învățat deja președintele Consiliului Județean Suceava, ca aeroportul de la Floreni, autostrăzile cu tuneluri prin munți, spitalul de copii, ș.a.m.d.

Având în vedere experiența sa politică ne-am fi așteptat să știe că locuitorii județului Suceava nu mai umblă după fantasmagorii, ci așteaptă să le fie rezolvate problemele reale, practice, cu care se confruntă zi de zi. Doar că în ultima vreme realitatea îl sperie pe președintele Consiliului Județean Suceava, deoarece aceasta îi demonstrează în mod repetat că nu este nici pe departe profesionistul în care a pozat ani de zile. Din acest motiv o evită, fie lăudându-se cu realizările altora, fie prezentând proiecte care nu se vor materializa niciodată, sperând ca aceste tactici manipulatorii să-i aducă noi adepți. Nu este cazul!”

loading...