Intră acum și în grupul de
„Refuzul preşedintelui de a desemna un prim ministru în persoana lui Klaus Iohannis, precum şi lipsa unei persoane cu nume şi prenume din PD-L care să fi angajat răspunderea politică a partidului stat prezidenţial, consfinţeşte faptul că Traian Băsescu şi PD-L nu mai reprezintă o soluţie viabilă pentru perioada dificilă pe care o traversăm împreună”, a mai declarat deputatul social-democrat.
El a subliniat că de cealaltă parte a baricadei s-a consolidat o majoritate parlamentară care este susţinută şi este reprezentată de români, maghiari, germani, polonezi, cehi, ucraineni, armeni, evrei, albanezi şi celelalte minorităţi naţionale din Parlament. „Traian Băsescu îşi depăşeşte în acest fel mandatul constituţional şi demonstrează limitele de competenţă în actul de mediere pe care îl impune statutul de preşedinte al României, riscând în acest moment să intre în capitolele negre ale istoriei naţionale”, a mai spus Nechifor.
El a apreciat că „revoluţia” declanşată în ultima vreme, mai ales pe spaţiul Internet-ului „împotriva sistemului stat, ticăloşit de Traian Băsescu”, probează faptul că românii îşi doresc cu adevărat un nou preşedinte şi nu au doar o atitudine pentru schimbare. „Dacă în Republica Moldova s-a reuşit, nu văd niciun motiv ca acest proces al schimbării de regim să nu aibă loc şi la Bucureşti. Sperăm însă ca acest demers să fie unul paşnic, fără violenţă şi fără atac la adresa instituţiilor fundamentale ale statului”, a mai spus deputatul PSD.