PNL Suceava exclude reprimirea in partid a tradatorilor (VIDEO)

Liberalii suceveni nu îi vor reprimi în partid pe deputatul Gheorghe Coroamă şi senatorul Tiberiu Prodan, care au părăsit PNL şi s-au alăturat grupurilor parlamentare ale PD-L, a declarat luni, secretarul coordonator al PNL Suceava, Vasile Mocanu. „Nu-i vom primi în partid în situaţia în care vor veni pentru că PNL va fi la guvernare”, a spus Mocanu. El a arătat că prin aderarea la PD-L cei doi parlamentari au arătat că nu au demnitate şi onoare.

Totodată, Vasile Mocanu a spus că membrii din conducerea organizaţiei municipale PNL Suceava care au fost excluşi în urmă cu două săptămâni din partid pentru colaborare cu PD-L au contestat excluderea pe motive procedurale. „Când părăseşti organizaţia înaintea unei lupte politice cum sunt alegerile mi se pare lipsă de onoare care este amplificată de insistenţa să revii”, a spus Mocanu. El a subliniat că membrii fostei conduceri a organizaţiei municipale PNL Suceava nu au făcut nici un pas în pregătirea filialei pentru alegeri.

Pe de altă parte, secretarul coordonator al PNL Suceava a mai arătat că se negociază cu deputatul PNŢCD de Suceava, Mircea Irimescu, în vederea unei colaborări şi eventual înscrierea în formaţiunea liberală. „Se poartă negocieri în vederea unei colaborări şi înscrierea în PNL”, a spus Mocanu, cu menţiunea că deputatul PNŢCD Mircea Irimescu a fost ales pe lista PNL, iar conform promisiunii făcute, după alegeri acesta a revenit în PNŢCD.

Şefa de cabinet a senatorului Tiberiu Prodan, care a trecut de la PNL la PD-L, Angela Zarojanu, membru al BPJ al PNL Suceava, a fost exclusă din PNL după ce Guvernul a decis numirea sa în funcţia de subprefect de Suceava.

Totodată, au fost excluşi din PNL şi preşedintele organizaţiei municipale PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc şi încă cinci membri din conducerea organizaţiei, pe motiv că nu s-au implicat în activitatea politică şi că au negociat cu PD-L.