Deputatul PNL Dumitru Mihalescul spune că ministrul Muncii, Violeta Alexandru a reușit să protejeze locurile de muncă în starea de urgență și de alertă și o întreabă ce măsuri va lua pe termen scurt pentru creșterea ocupării tinerilor


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a adresat în Parlament o întrebare ministrului Muncii, Violeta Alexandru privind măsurile pe termen scurt avute în vedere pentru creșterea ocupării tinerilor.

El o felicită pe Violeta Alexandru pentru modul extrem de eficace în care a reuși să protejeze locurile de muncă din sectorul privat pe perioada stării de urgență/de alertă, atât prin mecanismul șomajului tehnic, cât și prin măsurile active de reluare a activităților economice și de susținere a unei părți consistente din salariul plătit de angajatori.

„Reușita acțiunilor dumneavoastră se poate constata în ultimele cifre comunicate de Institutul Național de Statistică al României care, în 3 iunie 2020, ne informa că, în luna aprilie, rata șomajului a crescut cu numai 0,2% față de luna martie, adică de la 4,6% la 4,8%”, arată Mihalescul.

El a arătat că chiar dacă performanțele ministrului sunt incontestabile, nu poate să treacă cu vederea faptul că, de foarte mulți ani, o problemă structurală rămâne nerezolvată – șomajul foarte mare în rândul tinerilor.

„Astfel, potrivit ultimelor date comunicate, rata șomajului pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani continuă să rămână în intervalul de variație 17,4%-17,5%, ceea ce este o adevărată problemă pentru economia și societatea românească pe termen mediu și lung”, arată deputatul liberal.

El a menționat că știind intențiile Guvernului României de a implementa un amplu pachet de măsuri pentru relansarea economiei post-criză și știind că guvernele anterioare nu au utilizat aproape deloc fondurile europene nerambursabile din componenta financiară ”Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor”, îi cere ministrului să precizeze dacă pe lângă măsurile deja aprobate în prima parte a anului, pentru stimularea angajării tinerilor sunt și alte scheme de ajutor/stimulente financiare avute în vedere pentru angajatori pentru a diminua cât mai rapid șomajul în rândul tinerilor.

„În condițiile în care mulți tineri deși au finalizat studii și dețin una sau mai multe diplome de studiu, dar nu au nicio calificare cerută pe piața muncii, vă rog să precizați dacă aveți în vedere să promovați măsuri de calificare a acestei categorii de vârstă, cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile”, a mai solicitat Mihalescul.


Intră acum și în grupul de