Start oficial in campania prezidentiala!


Intră acum și în grupul de

Piaţa Uniunii Europene, situată lângă Prefectura Suceava, este locul unde şi-au dat întâlnire vineri liderii judeţeni şi locali ai PD-L, parlamentari, membri şi simpatizanţi ai partidului pentru a da startul la campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. „Am decis să pornim în campania pentru Traian Băsescu din Piaţa Uniunii Europene pentru că este prima candidatură a unui preşedinte al României ca stat membru al Uniunii Europene”, a declarat secretarul general al organizaţiei judeţene a PD-L, deputatul Ioan Bălan.

Potrivit acestuia, astfel de acţiuni specifice de campanie se vor desfăşura în cursul zilei de vineri în mai toate localităţile judeţului, iar după-amiază la Casa de Cultură din municipiul Suceava va avea loc o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii locale şi aleşii locali ai PD-L.

Ioan Bălan a cerut susţinătorilor lui Traian Băsescu, membrilor şi simpatizanţilor PD-L să dea dovadă în aceste zile de calm şi înţelepciune. „Cunosc faptul că adversarii noştri politici pun la cale tot felul de provocări, au pregătite tot felul de mesaje menite să ne destabilizeze, sondaje mincinoase dar care până la urmă nu arată decât disperarea lor”, a mai spus secretarul general al PD-L Suceava.


Intră acum și în grupul de