PSD Suceava acuza PD-L ca „a furat startul campaniei electorale” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

„Din prima zi constatăm încălcări ale legii electorale”, a declarat vineri, liderul PSD Suceava, senatorul Gavril Mîrza, care a arătat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în mai multe localităţi din judeţ, inclusiv în municipiul reşedinţă de judeţ, au fost montate încă de joi „afişe şi mash-uri cu Traian Băsescu candidat la Preşedinţie şi cu referendumul iniţiat de Traian Băsescu”.

El a subliniat că marea surpriză a fost că afişajul cu referendumul pentru Parlament unicameral a fost montat înainte ca preşedintele Traian Băsescu să semneze decretul de organizare a acestui plebiscit.

La rândul său, deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, a declarat că PDL şi Traian Băsescu în mod obişnuit „fură startul campaniei electorale şi ziua votului”, dar că de această dată PSD va fi mult mai vigilent. „Toate materialele publicitare au fost confecţionate cu mult înainte ca preşedintele să semneze decretul privind referendumul”, a spus Bejinariu, care a subliniat că acest referendum este o temă falsă aruncată pe piaţă de Traian Băsescu.

„Acest referendum este oricum inutil pentru că Traian Băsescu nu ţine cont de majorităţi”, a spus Bejinariu, care a adăugat că Traian Băsescu nu are de gând să pună în practică ceea ce solicită prin referendum.
El a apreciat că după părerea lui Traian Băsescu nici majoritatea care l-a votat în 2004 nu e valabilă pentru că nu era înregistrată la Tribunal. „Traian Băsescu a făcut slalom prin Constituţie ajutat de judecători de la Curtea Constituţională”, a spus deputatul PSD, care a menţionat că acesta nu ia în considerare actuala majoritate care există în Parlament. El a subliniat că PSD se pronunţă pentru o dezbatere „serioasă şi aşezată” cu privire la modificarea Constituţiei.

„Sunt teme care preocupă cetăţenii, dar nu făcute pe picior”, a spus Bejinariu, care a apreciat că PD-L şi Traian Băsescu se folosesc de acest referendum pentru a folosi bani publici în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. „Băsescu vrea un Parlament cu o singură cameră din care să facă parte doar PD-L. Nu se poate aşa ceva, iar votul majorităţii cetăţenilor ţării va fi pentru democraţie. Acum 20 de ani am luptat pentru democraţie, ca poporul să decidă şi nu o singură persoană”, a mai spus Bejinariu.


Intră acum și în grupul de